Actualitate
Ce spune Tișe despre vânzarea Aeroportului? “Și statuia lui Matei Corvin am decis s-o vând”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a făcut o glumă nesărată în momentul în care a fost întrebat dacă vrea să vândă aeroportul.
“Ajunge circul. Chiar nu mai vreau. Ajunge. Avem alte chestii. Trebuie să construim spital”, a replicat Tișe întrebat despre scandalul cu conducerea Aeroportului Internațional Cluj.
Întrebat dacă vrea să vândă aeroportul, Tișe a replicat pe un ton glumeț:
„Cum să nu. Am luat decizia deja. Și statuia lui Matei Corvin am decis s-o vând. Au același statut. E domeniu public. E la fel. M-am înțeles cu Vakar (n.red. Vakar Istvan, vicepreședintele UDMR Consiliul Județean) s-o vând la statul maghiar. Tot ce înseamnă aeroport, pistă, terminal sunt prin lege în domeniul public al județului. Ce înseamnă asta? Nimic din ce e domeniu public nu se poate vinde. Povestea cu vânzarea e o gogoriță aruncată. E ca și cum ai vinde statuia. Și aia e în domeniu public. Dar dă bine”, a comentat Tișe.
Oficial, Tișe susține că nu vrea să vândă Aeroportul Cluj, dar recunoaște că s-a întâlnit cu firma turcă implicată în construirea aeroportului de la Istanbul, firmă interesată de investiții la Cluj.
”Am explicat și înainte pentru că atât pista cât și terminalele sunt bunuri în domeniul public al județului și nu pot face obiectul vânzării. A doua acuză a fost că se încearcă un management privat, adică directorul Aeroportului nu va mai fi cel care este, ci un manager privat. Nici acest lucru nu se poate face, pentru că o astfel de decizie trebuie aprobată de consilierii județeni și să aibă la bază studii care să confirme că managementul privat este mai eficient ca și cel public. Acest lucru nu se poate decide și nu este de actualitate. Faptul că eu mă întâlnesc cu firme care vor să construiască... Și aici o altă minciună. Firma care a construit aeroportul din Istanbul, care este cel mai mare din lume, a fost în audiență la mine și la Aeroport, și au spus că sunt dornici să se implice în construirea unui Aeroport. Dacă CJ Cluj și Aeroportul vor scoate la licitație pista și terminale, doresc să vină la licitație. Nicidecum nu s-a pus în discuție ca această firmă să pună mâna pe Aeroport. Ideea că cineva vrea să schimbe managerul pentru a aduce un privat este absurd. Cauza principală pentru acest scandal este faptul că noi am pus în aplicare legea prin care toți directorii de la regii ar fi trebuit să dea concurs, iar o altă cauză care a stârnit nemulțumiri este semnarea unor obiective de la Aeroport care sunt degradate și care nu vor fi semnate de Alin Tișe niciodată, atâta timp cât nu există studii de fezabilitate”, a precizat Alin Tișe.
Sindicatul din cadrul Aeroportului Cluj l-au acuzat pe Tișe că vrea să concesioneze aeroportul unui consorțiu de firme din Istanbul. Sindicaliștii de la Aeroportul Cluj vor protesta în martie în fața Consiliului Județean Cluj.