A lăsat Londra pentru Cluj-Napoca. Străzile orașului, privite de la volanul unui autobuz

Nu este o exagerare faptul că, în ultimii ani, transportul public din inima Transilvaniei a trecut printr-o schimbare formidabilă. Cine nu-și amintește de băncuțele de lemn din vechile DAC-uri, tapițeria maro din Saviemurile antice sau „broscuțele” Renault verzi, „pensionate” la Cluj-Napoca după ce în vremurile bune făceau furori pe străzile Parisului? Lăsat singur de părinții care plecau la serviciu, cu acestea se plimba și șoferul cu care Monitorul de Cluj a făcut o plimbare la bordul unui autobuz electric nou-nouț. Cum se vede orașul de la volanul unui automobil de câteva tone, plin cu zeci de pasageri grăbiți?

De la cursa 328 din Londra la linia 30 din Cluj-Napoca

Samuel Duma are 40 de ani, a copilărit în cartierul Zorilor și este șofer din 1998. Spune că s-a îndrăgostit de autobuze încă de mic copil, atunci când încă visa să conducă și el o astfel de mașină. Visul i s-a îndeplinit în 2011, dar nu în Clujul natal, ci tocmai la mii de kilometri depărtare, în Londra. Nu a plecat acolo din plăcere, ci din nevoia de a strânge bănuți pentru un trai mai bun, așa cum o fac mii de români în fiecare an. Nu a fost singur, având alături de el familia, însă dorul de casă l-a făcut să se întoarcă la Cluj-Napoca. De peste doi ani este angajat la Compania de Transport Public (CTP), unde s-a acomodat cu ușurință. Spune că, dacă venea în orice alt oraș din România, nu i-ar fi fost la fel de ușor.

„Am călătorit în multe orașe din România, dar Clujul este de departe cel mai dezvoltat. Sunt poate locuri în Europa în care nu sunt autobuze așa cum sunt la noi! Prima cursă cu călători pe care am făcut-o a fost în Londra, în 2011, pe linia 328 (n.red. între Golders Green Station și Chelsea World’s End), a fost o experiență unică”, povestește Samuel, tată a doi copii, un băiat și o fetiță. Acum, după ce a șofat pe liniile 32 sau 21, Samuel plimbă călătorii pe linia 30, între Aurel Vlaicu și Grigorescu.

A privit în ochi sute de călători zilnic

Deși recunoaște că nu este ușor să ai în grijă sute de străini în fiecare zi, este îndrăgostit de munca pe care o face. Cea mai mare bucurie sunt copiii săi, care vin deseori cu autobuzul condus de tatăl lor și sunt mândri de Samuel. El mărturisește că i-a educat pe aceștia să spună „mulțumesc!” la coborârea din autobuz, lucru care se întâmplă mai rar la noi. Este însă o plăcere când cineva își amintește să mulțumească politicos pentru cursă și să își ia „la revedere”. Gest obișnuit în Londra, spune Samuel, însă tot el confirmă că, după geamul de sticlă care îl separă de călători, se simte mai în siguranță decât o făcea în inima Angliei.

„Sincer, acolo ai mai multe probleme, nu știi cine vine în autobuz. De exemplu, la Cluj nu am întâlnit încă oameni drogați. În Londra, fiecare călător urcă la ușa din față, șoferul le controlează biletul, mulți vor să călătorească gratis. Dacă îi întrebi de bilet, unii devin recalcitranți”, povestește Samuel, amintindu-și de perioada în care trebuia să privească în ochi sute, poate mii de călători zilnic. „Deși poate mulți o să mă judece, vreau să vă spun un singur lucru: în străinătate suntem străini”, afirmă Samuel.

Meseria de șofer de autobuz nu este monotonă!

Deși admite că a prestat și alte meserii, printe care cea de vopsitor auto, șoferul declară că actuala slujbă este împlinirea carierei sale. Nu s-a trezit niciodată fără chef de muncă, secretul fiind pasiunea, plăcerea pentru ceea ce face, spune Samuel. Nu a primit nicio amendă pentru că își respectă munca și ține la permisul de conducere cu ajutorul căruia pune pâinea pe masă. Nu este totuși monotonă această meserie? Același traseu, aceleași stații zi de zi? Samuel ne dezvăluie care este programul său zilnic și spune că nicio cursă nu este la fel!

„O zi obișnuită decurge cam așa: dacă suntem de dimineață și intrăm în tură de la ora 5, autobuzul companiei ne preia de acasă și ne lasă în fața garajului. Noi verificăm autobuzul, să nu fie defecte care ne-ar putea pune în pericol siguranța. Apoi mergem la impiegat, care ne face foaia de parcurs și ieșim pe traseu”, povestește Samuel, care spune că această meserie implică deosebit de multă concentrare.

„Momente dificile se ivesc la tot pasul, totul este imprevizibil!”, ne avertizează șoferul care, printre priviri atente în oglinzi, nu ratează nici fetița care tocmai a alergat pe roșu, la doar doi pași în fața noastră.

Clujenii sunt comozi și grăbiți!

Indisciplinați și nerăbdători, așa se văd șoferii clujeni de la volanul autobuzului! „Foarte mulți nu conduc deloc defensiv, fiecare vrea să fie primul, ceea ce îngreunează și mai mult traficul”, recunoaște Samuel, care spune că benzile dedicate mijloacelor de transport în comun sunt o mană cerească. „Păi cred că ajung mult mai repede din Aurel Vlaicu în Grigorescu cu autobuzul decât cu mașina personală!”, spune șoferul. Deși poate sunt mai comozi, este convins că mentalitatea clujenilor se va schimba și le recomandă să folosească mai mult transportul în comun: „Foarte mulți oameni intelectuali în Londra folosesc metroul sau autobuzele, pentru că își dau seama că ies mult mai ieftin, nu mai dau bani pe benzină și parcări”.

În cei peste 100 de kilometri parcurși zilnic, Samuel întâlnește o sumedenie de situații amuzante, dar și clipe tensionate. Momentul în care s-a gândit serios dacă va ajunge la destinație cu autobuzul intact a fost întâlnirea cu grupul de suporteri ai Universității Cluj, gălăgioși și fanatici. De altfel, Samuel este și el pasionat de fotbal însă, familist convins, timpul liber preferă să-l dedice familiei. Spune că, dacă fiul său s-ar hotărî să devină și el șofer de autobuz, singurul sfat pe care l-ar da este „să fie atent!”. Lucrează cu schimbul, o săptămână de dimineață, o săptămână  de după-masă, dar admite că preferă orarul de dimineață. Nu-l îngrozesc nici orele matinale, nici traficul infernal: totul de dragul timpului petrecut cu cei doi copii ai săi.

Calmul și seriozitatea – armele împotriva stresului zilnic

Îndemnat să se descrie în cinci cuvinte, Samuel recunoaște că este atent, răbdător, profesionist, pasionat și simpatic, deși la ultima caracteristică cere confirmarea colegilor. Colegi cu care, în cele 10 minute de pauză dintre curse, mai schimbă câte o vorbă, la o cafea și o gustărică la capăt de linie. Spune că respectă cu sfințenie orarul, deși se găsesc călători nemulțumiți care îi reproșează că nu a ajuns în stație la timp. „Suntem monitorizați permanent prin GPS, nu există să pierd vremea altundeva decât în trafic. Încerc să nu mă enervez, să am răbdare, chiar dacă cineva îmi vorbește urât”, mărturisește Samuel.

Se simte privilegiat că poate conduce un autobuz electric și spune că a avut această șansă doar acasă. „Sunt silențioase, nu poluează!”, afirmă șoferul care, pe lângă autobuzele albe, a condus și Renaulturile verzi, care încă mai „mișună” pe străzile orașului. „Au rezistat atâția ani în Franța și încă circulă prin Cluj, sunt autobuze construite ca la carte!”, exclamă Samuel, care se vede tot la volanul autobuzului peste un deceniu.

Deși admite că nu este o problemă să aștepte câteva secunde în plus ca cineva grăbit să prindă autobuzul, nu se oprește niciodată în afara stațiilor, chiar dacă oamenii aleargă după ultima cursă. Nu o face din răutate, ci din seriozitate față de meserie. „Avem fixate câteva reguli clare: doar în stația de autobuz putem să luăm sau să lăsăm călătorii. Dacă mă opresc la semafor, eu deschid ușa, omul vine foarte grăbit, poate se împiedică. Nu că nu aș dori să-l ajut, dar responsabilitatea cade pe umerii mei, eu voi fi primul tras la răspundere. Dacă fiecare am căuta să facem meseria așa cum ar trebui făcută...”, afirmă Samuel, care ne-a dezvăluit în final și ingredientul secret cu care își condimentează cu plăcere rutina zilnică: „Încerc să nu duc nimic acasă cu mine. Ce se întâmplă în autobuz, rămâne acolo!”.