Actualitate
Noi reglementări privind asigurarea calităţii în educaţie
ARACIS va acredita programele de masterat şi doctorat inclusiv în funcţie de gradul de corelare a universităţilor cu necesităţile pieţei muncii.
Guvernul a modificat şi completat, printr-o ordonanţă de urgenţă, asigurarea calităţii în educaţie, în corelare cu noua Lege a educaţiei naţionale, a anunţat Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei.
„Prin această ordonanţă conferim Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) toate instrumentele de care are nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea, conform Legii educaţiei naţionale, şi pentru a fi un jucător important pe activităţile de evaluare, la nivel internaţional”, a afirmat ministrul Educaţiei.
Criterii pentru master şi doctorat
Potrivit acestuia, au fost completate criteriile pe care ARACIS trebuie să le urmărească în procesul de acreditare a programelor de master şi doctorat. Astfel, au fost introduse criterii legate de evaluarea activităţii de cercetare care se desfăşoară în cadrul studiilor doctorale, corelarea cu piaţa muncii, transparenţa procedurilor şi acurateţea raportărilor pe care le fac universităţile. De asemenea, au fost introduse unele noutăţi privind alegerea conducerii ARACIS, în sensul că structurile de conducere ale instituţiei vor fi alese de personalităţi “care sunt dincolo de orice suspiciuni”, a adăugat ministrul Educaţiei. „Membrii conducerii ARACIS vor fi aleşi dintre personalităţi, de către o Comisie formată din reprezentanţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene, reprezentanţi ai EQAR-ului, care este registrul agenţiilor de asigurare a calităţii internaţionale şi un reprezentant al structurilor asociative studenţeşti la nivel european, precum şi de preşedintele Academiei sau un reprezentant al preşedintelui Academiei”, a declarat Funeriu.
Fără rude
De asemenea, s-a mai stabilit că în conducerea ARACIS nu pot fi incluse persoane care au rude în universitatea care urmează să fie evaluată sau interese la respectiva instituţie de învăţământ.
„Este un pas important în ceea ce priveşte asigurarea calităţii învăţământului. Aceste modificări erau necesare, în baza Legii educaţiei naţionale, precum şi a standardelor internaţionale”, a conchis ministrul Educaţiei.
Doctorate şi masterate la Cluj-Napoca
Universitatea “Babeş-Bolyai”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca sunt instituţiile de învăţământ superior care au drepturi de a organiza cursuri de masterat şi doctorat.
Cele mai multe au fost alocate Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), 4.000 de locuri bugetate la masterat şi 452 la nivel doctorat. USAMV va instrui începând din acest an 79 de doctoranzi şi 450 de masteranzi în regim bugetat. UMF va avea 79 de locuri la doctorat şi 120 la masterat. UTCN este cea de-a patra universitate de cercetare avansată şi educaţie din Cluj, care va avea 1940 de locuri la masterat şi 270 la doctorat. Clujul, are, alături de Bucureşti, cele mai multe universităţi din România de „categoria A”, în urma clasificării realizată de Ministerul Educaţiei.