monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Școala începe anul viitor o săptămână mai devreme

Structura anului școlar 2019-2020 vine cu modificări importante față de modul în care au fost proiectate până acum perioadele de vacanțe și cursuri.

Următorul an școlar ar putea începe în data de 9 septembrie 2019 – cu o săptămână mai devreme decât propusese Ministerul Educației – pentru a se termina pe 12 iunie 2020, au propus elevii, părinții și sindicatele în ședința Comisiei de Dialog Social, informează Edupedu.ro.

O altă modificare substanțială față de anii trecuți o reprezintă structura celor două semestre școlare. Vacanța de iarnă de 3 săptămâni se transformă în vacanță intersemestrială, astfel că vom avea un semestru I semnificativ mai scurt decât cel de-al doilea semestru.


Primul semestru va dura 15 săptămâni, va începe la data de 9 septembrie 2019 și se va termina în data de 20 decembrie.

Semestrul al doilea debutează în data de 13 ianuarie 2020 și se va încheia în data de 11 iunie.


Clasele din învățământul primar și grupele de grădiniță vor fi în vacanță în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Vacanța de iarnă va dura din 21 decembrie 2019 până în 12 ianuarie 2020.


Vacanța de primăvară va dura din 4 aprilie 2020, până în 21 aprilie 2020.

Copiii vor intra în vacanța de vară în data de 12 iunie 2020.


 

Etichete: programa scolara