monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dragnea, ATAC NEDREPT LA ADRESA CLUJENILOR: „Sunt municipii care nu mai au nevoie de creşteri bugetare, de exemplu la Cluj”

Administraţiile locale vor avea venituri cel puţin la nivelul celor din anul precedent, a declarat miercuri, după o întrevedere cu reprezentanţii Asociaţiilor Municipiilor din România, preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, fondurile alocate la nivel naţional către administraţiile locale vor înregistra, în 2019, o creştere cu 27%.
„În discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Guvernului zilele trecute şi cu alţi colegi din Parlament, cu preşedintele Tăriceanu, am primit asigurări de la Guvern că vor avea cel puţin bugetele pe care le-au avut anul trecut şi o mare parte din municipii vor avea venituri mai mari, inclusiv cu cheltuielile incluse din plata însoţitorilor persoanelor cu handicap, iar la judeţe şi la comune veniturile vor fi substanţial mai mari. Este o creştere de 27% pe toată administraţia locală din cote defalcate din impozitul pe venit şi din TVA, care va veni către administraţia locală faţă de anii precedenţi. Sunt municipii care nu mai au nevoie de aceste creşteri, de ex la Braşov, la Cluj”, a afirmat Liviu Dragnea.

Conform liderului social-democraţilor, cota defalcată din impozitul pe venit pentru administraţiile locale va creşte la 60%.


Liderul PSD a dat asigurări că Executivul va aloca fonduri pentru toate primăriile sau consiliile judeţene care nu îşi vor putea acoperi cheltuielile.
„Guvernul va aloca sumele necesare dacă cumva o localitate sau un judeţ, prin sarcinile pe care le primeşte, nu le acoperă. (...) Am înţeles că vineri vor adopta proiectul de lege, după care vine în parlament”, a adăugat Liviu Dragnea.