monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prorectorul UBB Ioan Bolovan a primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului

Sute de studenți și elevi teologi clujeni au participat miercuri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la liturghia oficiată cu ocazia prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, protectorii tuturor școlilor teologice ortodoxe.

Din soborul preoților slujitori au făcut parte părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Seminarul Teologic Ortodox, preoți și diaconi, slujitori ai catedralei, precum și alți preoți invitați din cadrul instituțiilor de învățământ ale județelelor Cluj și Bistrița-Năsăud.

Pentru bogata activitatea de înaltă ținută academică și pentru promovarea valorilor tradiționale creștine, prorectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, a primit din partea Părintelui Mitropolit Andrei – „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar președintele Senatului UBB, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, a fost distins cu Crucea Centenar „Mihai Vodă”.


Toți profesorii celor două insituții teologice au fost distinși cu Crucea și Ordinul Centenar „Mihai Vodă”, pentru activitatea desfășurată în anul 2018.