monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj Arena intră în modernizare. Tișe visează la un stadion unic în Europa și trimite săgeți la București: "Stadionul lor nu produce bani!"

După șapte ani de funcționare, gazonul de pe Cluj Arena va fi schimbat pentru prima oară. Noul teren de joc va fi unul hibrid, asemănător celor de pe arenele Camp Nou (Barcelona), Allianz Arena (München) sau San Siro (Milano).

După ce a achiziționat un sistem care accelerează creșterea gazonului, Consiliul Județean Cluj continuă să facă investiții la stadionul inaugurat în octombrie 2011. Astfel, Tișe anunță că, odată cu schimbarea în premieră a suprafeței de joc, vor fi înlocuite sistemul de drenaj și instalația de încălzire, dar vor fi extinse și aparatele de fotosinteză care ajută la regenerarea gazonului.

"Vom avea lucrări de reparație acolo unde este necesar, vom schimba infrastructura aferentă gazonului, respectiv drenajul și sistemul de încălzire. De asemenea vom continua cu luminatoarele pentru refacerea gazonului, un sistem de fotosinteză accelerat, achiziționat până acum doar pentru jumătate din gazon. Vom cumpăra încă un modul sau două pentru a acoperi întreg stadionul", a declarat președintele CJ Cluj, marți, în cadrul unei conferințe de presă. Investiția în sistemul actual, format din trei module, fiecare cu câte 60 de becuri Philips de 600 Watt cu lumină caldă, a costat Consiliul Județean circa 350.000 euro (1,6 milioane de lei).


Cluj Arena, cel mai tare stadion din România?

Dacă investițiile vor prinde contur, deocamdată nefiind anunțate sume concrete, ci doar cifre estimative, între 500.000 și un milion de euro, Cluj Arena va deveni cel mai modern stadion din România, susține Tișe. Acesta compară chiar stadionul din Parcul Central cu marile arene din Europa, gazonul hibrid plănuit la Cluj-Napoca fiind specific doar unui grup select de stadioane, printre care Allianz Arena (Bayern München), Camp Nou (FC Barcelona) sau San Siro/Giuseppe Meazza (AC Milan/Inter Milano).

"Cu aceste investiții vom avea cel mai modern stadion din România, comparabil cu marile stadioane din Europa. Astăzi există doar câteva stadioane din Europa care au gazon hibrid. Specialiștii spun că, după un anumit timp, trebuie să schimbi gazonul, pentru că iarba nu mai produce atât de repede fotosinteză pentru regenerare, plus drenajul este afectat. Prin această investiție vom avea un stadion unic, printre puținele din Europa care vor avea gazon hibrid, adică iarbă naturală combinată cu iarbă sintetică. Este o tehnologie nouă care ajută la refacerea în regim de urgență a gazonului, uzura va fi nesemnificativă. Probabil lucrările vor acoperi perioada de vară, după Festivalul Untold, până se va monta acest gazon", a răspuns Tișe, întrebat fiind dacă Universitatea Cluj, în caz că va promova în Liga 1, va trebui să-și caute altă "casă" pe durata modernizărilor.


Săgeți către București

Prins în elanul declarațiilor, Tișe, dezlănțuit, nu a ratat șansa să dea peste picior administrației din București care, deși deține cel mai mare stadion din țară, nu este în stare să îl ducă pe profit. Președintele CJ Cluj se laudă că arena din Parcul Central aduce bani frumoși la bugetul local, însă uită că, în urmă cu doi ani, Cluj Arena SA, societatea care administra stadionul, a intrat în faliment.

"Trebuie să ne bucurăm că avem pe stadion și alte evenimente, uitați-vă la București, ține închis acel stadion (n.r. Arena Națională). Nu au avut niciun alt eveniment de altă natură decât fotbal de când îl au, au schimbat gazonul de 10 ori, nu aduce niciun ban la bugetul municipiului București, îl țin închis. Au cheltuit sume enorme, în timp ce noi nu am schimbat niciodată gazonul, ba mai mult, gazonul, așa cum arată după Untold în fiecare an, a rezistat foarte mult", a declarat Tișe.


Odată cu modernizarea suprafeței de joc, pista de atletism va fi și ea refăcută. După ultima ediție a Festivalului Untold, atât gazonul, cât și pista au suferit deteriorări semnificative, însă Tișe dă asigurări că întreaga cheltuială pentru reparații a fost suportată de organizatorii Untold. "Vom face toate reparațiile necesare la pista de atletism, inclusiv sistemul de încălzire. Aștept să promoveze Universitatea în Liga 1 și să joace pe cel mai modern stadion din România. Pista nu este stricată, se poate folosi", a precizat președintele CJ.

Contract mai "drastic" pentru Untold?

Alin Tișe anunță un contract mai sever pentru organizatorii Untold care, în fiecare an, au scos bani din buzunar pentru a acoperi costurile daunelor suferite de Cluj Arena, respectiv de Parcul Central. Președintele Consiliului Județean Cluj a promis că va veni un raport cu cheltuielile pentru reparații (câteva zeci de mii de euro, spune Tișe) puse față în față cu profitul încasat, mult mai însemnat.


"Untold are obligația, pe lângă plata chiriei, așa cum a fost în fiecare an, la fel va fi și acum, dacă nu va fi chiar mai drastic contractul, să schimbe pe banii lor tot ce deteriorează, așa cum s-a și întâmplat. La fel, a fost plătită Primăriei contravaloarea lucrărilor pentru refacerea gazonului în Parcul Central. Anul acesta vom avea alt contract dar, dincolo de comentariile pe care le putem accepta, pentru că există oameni care nu acceptă Untold, beneficiile pe care le avem pentru oraș sunt infinit mai mari decât deteriorările care se produc. Nu sunt mari!", a declarat Tișe, care a comparat Cluj Arena cu o filarmonică. "Dacă am construi mâine o filarmonică, amortizarea costurilor doar din bilete ar dura câteva sute de ani. Nu putem pune taxe exagerat de mari, profitul vine din câștigurile unui eveniment bine organizat, nu din taxa pe bilete", a mai spus acesta.

Cluj Arena a fost inaugurat în octombrie 2011, în locul fostului Stadion "Ion Moina", și a costat Consiliul Județean Cluj peste 45 milioane de euro. Are o capacitate de 30.596 locuri la competițiile sportive și 55.000 locuri la concerte.