Actualitate
Premiul “Ion Petcu” la concursul de fotografie “Cluj, oraşul-comoară”
Cea de-a doua ediţie a concursului de fotografie “Cluj, oraşul-comoară” va avea din acest an o secţiune nouă.
Anunţul a fost făcută de primarul Sorin Apostu, care a prezentat şi etapele concursului. Participanţii vor putea fi recompensaţi cu premiul “Ion Petcu” pentru cea mai bună fotogafie a oraşului.
“Şi în acest an există mai multe sencţiuni: telefonul mobil, aparat profesionist. De la această ediţie vom acorda un nou premiu special, premiul “Ion Petcu”, ce se va acorda celei mai frumoase fotografii cu municipiul Cluj-Napoca”, a precizat Sorin Apostu.
Ion “Nonu” Petcu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi fotoreporteri ai Clujului şi a trecut la cele veşnice pe 28 iulie acest an, răpus de o boală incurabilă. Ultimii 30 de ani şi i-a dedicat fotografiei şi a fost preşedintele Asociaţiei Profesioniştilor în Imagine din Cluj.
Perioada de înscriere la concursul de fotografie “Cluj, oraşul-comoară” este 15 septembrie - 31 octombrie, jurizarea va avea loc între 1 şi 20 noiembrie, iar în decembrie va fi premierea şi expoziţia finală. D.B.M.