monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Întâlnire la Bruxelles a Consiliului director ACI Europe. Ce efecte va avea Brexit asupra traficului de pe Aeroportul Internaţional Cluj

Brexit, tarifele aeroportuare şi utilizarea dronelor în jurul aeroporturilor au fost principalele teme de discuţii în cadrul ședinței Consiliului director al Airport Council Europe (ACI Europe) din 23 ianuarie, care a avut loc la Bruxelles, întâlnire care vine într-o perioadă critică pentru aviația civilă.

La reuniunea de la Bruxelles, Aeroportul Internațional Cluj-Napoca a fost reprezentat de David Ciceo, directorul general al aeroportului.

În primul rând, a fost luată în discuție propunerea legislativă avansată de Comisia Europeană pentru situația ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord.


Regulamentul propus de Comisie vizează asigurarea conectivității aeriene la nivelul continentului european după momentul 29 martie 2019 și stabilește că serviciile aeriene operate în prezent între Regatul Unit și UE-27 vor fi menținute pentru o perioadă de încă 12 luni, până în martie 2020.

Pe de o parte, documentul este important întrucât garantează cetățenilor europeni posibilitatea de a folosi rețeaua de rute aeriene operate de companiile britanice la nivelul Uniunii Europene și de companiile europene în Marea Britanie după părăsirea Uniunii Europene de către Regatul britanic. Totuși, deoarece este prevăzută o înghețare a ofertei de rute și a numărului de frecvențe pe fiecare rută oferită de companiile britanice începând cu sfârșitul lunii martie, măsură care este de așteptat să fie aplicată și de autoritățile britanice companiilor europene, se estimează că în final se vor pierde 93.000 zboruri și 20 de milioane de pasageri pe piața UE27 – Marea Britanie. Aceste cifre se vor distribui inegal la nivelul aeroporturilor europene, dar este de așteptat ca aeroporturile mici și mijlocii să fie cele mai afectate de această situație.


În context, menționăm că acordul de Brexit negociat de guvernul britanic cu Uniunea Europeană, dar respins de Parlamentul Marii Britanii prevedea măsuri mult mai avantajoase pentru ambele părți.

Din cei 2.782.000 de pasageri care au folosit Aeroportul Internațional Cluj în 2018, aproximativ 14% au reprezentat traficul cu aeroporturi din Marea Britanie. Din acest motiv evoluția deciziilor cu privire la ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană va continua să reprezinte o preocupare majoră, astfel încât aeroportul clujean să fie cât mai puțin afectat de de efectele adverse ale acestei situații.


Agenda ședinței a inclus deopotrivă o analiză asupra manierei în care ar trebui reglementată problema dronelor. Fără a pierde din vedere oportunitățile pe care le oferă aceste tehnologii pentru o serie de activități care se derulează la nivelul aeroporturilor, cum ar fi inspecția pistei sau calibrarea și supravegherea echipamentelor de navigație, s-a concluzionat că, în absența unor reguli clare, se va putea ajunge oricând la situații de genul celor care au perturbat operațiunile pe aeroporturile britanice Gatwick și Heathrow.

La discuțiile care se poartă pe această temă la nivelul Agenției Europene pentru Siguranța Traficului Aerian (EASA) și Comisiei Europene, ACI Europe va insista pentru reglementări clare privind delimitarea în jurul aeroporturilor a unor zone ”no drone” de interdicție pentru accesul dronelor și pentru obligativitatea echipării dronelor cu echipamente de geofencing care să le împidice accesul în zonele ”no drone” sau să permită dezactivarea acestora.


În perspectiva adoptării acestor reglementări, s-a recomandat aeroporturilor să își revizuiască capabilitățile de detectare a dronelor de la sol și procedurile de prevenire a intrării acestora în perimetrele lor, precum și să se asigure că actele normative în vigoare la nivel național stabilesc cu claritate rolurile, responsabilitățile și procedurile de colaborare dintre aeroporturi și autoritățile de aplicare a legii în situații de genul celor cu care s-au confruntat aeroporturile britanice.

O problemă extrem de sensibilă pentru aeroporturi discutată de reuniunea Consiliului director s-a referit la decizia Comisiei Europene de a revizui directiva cu privire la tarifele de aeroport.


Membrii Consiliului și-au exprimat îngrijorarea față de presiunea exercitată de companiile aeriene asupra Comisiei Europene pentru reducerea taxelor de aeroport în condițiile în care acestea reprezintă principala sursă de finanțare a investițiilor în infrastructura aeroportuară. Însăși Comisia Europeană a afirmat în repetate rânduri că insuficienta capacitate a aeroporturilor de a acomoda un trafic în creștere se numără printre principalele provocări cu care se confruntă aviația europeană.

Cu toate acestea, ținând seama atât de normele dure europene în domeniul concurenței, în general, relativ la ajutoarele de stat și limitările impuse autorităților cu privire la finanțarea publică, în particular, cât și de lipsa de certitudine juridică cu privire la aplicarea principiului ”utilizatorul plătește” în situația specifică a aeroporturilor există riscul ca aeroporturile să nu își poată finanța dezvoltarea în continuare a infrastructurii. În final, cei mai afectați vor fi pasagerii. Față de această stare de fapt, membrii Consiliului au decis să invite Comisia Europeană să ia în considerare toate fațetele acestei extrem de complexe probleme a finanțării intrastructurii de trafic aerian.