monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acuzaţii GRAVE aduse unor medici clujeni după ce un copil de 2 ani a murit. A fost tratat cu paracetamol

Familia unui băieţel de 2 ani, care a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, în urma unei boli infecţioase, reclamă că acesta a fost tratat cu tantum verde şi paracetamol intravenos. Conducerea spitalului spune că nu toate infecţiile necesită antibiotic.

O comisie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca analizează decesul băieţelului de 2 ani, internat cu o boală infecţioasă care a evoluat, ulterior, fulminant, cu complicaţii.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Daniela Dreghiciu, a declarat că în cadrul anchetei se verifică tot ceea ce s-a făcut pe parcursul internării pacientuluii şi ce tratament s-a administrat.


”Comisia de decese a spitalului nostru analizează cazul unui băieţel de doi ani care a fost internat duminică şi a decedat miercuri, se verifică tot ceea ce s-a făcut pe parcursul internării, ce tratament s-a administrat. Pacientul a fost internat cu o boală infecţioasă care, ulterior, a evoluat fulminant cu complicaţii. A avut sepsis în ziua decesului, când a şi fost transferat la Terapie Intensivă, dar a mai existat o complicaţie care a dus la deces”, a spus Dreghiciu.

Familia băieţelului a reclamat faptul că, duminică, după internarea la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii Cluj-Napoca, copilul ar fi fost tratat de medici cu tantum verde şi paracetamol intravenos, fără să îi fie administrat un antibiotic.


”Nu toate cazurile necesită antibiotic, investigaţii i s-au făcut, nu numai antibioticul este un tratament”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului clujean.

O sesizare în acest caz va fi depusă şi la Colegiul Medicilor Cluj, care ar putea să o analizeze în prima şedinţă, din 30 ianuarie.