Actualitate
Polițiștii au ieșit pe străzi pentru a PREVENI accidentele. Zeci de mașini verificate, șoferi BĂUȚI sau FĂRĂ PERMIS
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au derulat o acțiune cu efective mărite pe raza județului Cluj, pentru prevenirea accidentelor de circulație.
Potrivit IPJ Cluj, la data de 14 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Cluj au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere, dar şi de impunere a unui climat de disciplină în rândul participanţilor la traficul rutier, al transportatorilor de mărfuri şi persoane. La acţiune au participat şi reprezentanţii ISCTR Cluj.
Activităţile au fost desfăşurate pe DN1 E60, pe raza localitatilor Floreşti şi Gilău, pe DN1 C, pe raza localităţilor Jucu, Fundătura, Iclod, Gherla şi Dej, respectiv pe DN 17, la Cuzdrioara. În cadrul acțiunii au fost controlate 56 de autovehicule de transport mărfuri şi persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, 10 pentru abateri de la legislaţia rutieră în vigoare, iar 4 pentru abateri de la legislaţia specifică transporturilor rutiere.
De asemenea, au fost testaţi cu aparatul etilotest 24 de conducători auto, fiind reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă determinată, 1 permis de conducere.
La fel au procedat și poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla, care au legitimat 32 de persoane şi au verificat 22 de autovehicule. Pentru abaterile de la legislaţia rutieră în vigoare au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale şi o sancţiune contravenţională pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, a fost constatată o infracţiune rutieră în flagrant, fiind depistat un tânăr, de 20 de ani, din Gherla, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Hăsdății, din municipiul Gherla, fără a poseda permis de conducere.
Totodată, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au constatat că un bărbat, de 55 de ani, din Cluj-Napoca, a condus autoturismul pe strada Croitorilor înspre strada Constanța, în timp ce se afla sub influența alcoolului, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost oprită în trafic de către polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale, cărora nu le-a acordat prioritate de trecere în intersecția menționată.
De asemenea, la data de 15 ianuarie, în jurul orei 02:00, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au constatat că un tânăr, de 19 ani, din Cluj-Napoca, a condus autoturismul pe Calea Turzii, dinspre zona centrală înspre cartier Zorilor, în timp ce se afla sub influența alcoolului, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe Calea Turzii.