monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aplicația care îți spune când poți conduce dacă ai băut alcool a fost relansată

La finalul anului trecut a fost relansată aplicația „Zero la Mie”, cu ajutorul căreia utilizatorii care au consumat alcool pot afla timpul estimativ în care vor ajunge din nou la 0‰ alcool în sânge.

Dedicată șoferilor, noua versiune a aplicației include noi funcționalități prin care aceștia pot testa dacă se încadrează în parametrii legali pentru a conduce un autovehicul. O altă noutate adusă de aplicație este parteneriatul cu start-up-ul Clever Taxi.

Pentru a afla timpul necesar pentru revenirea la limita legală de 0‰ alcool în sânge necesară conducerii unui autovehicul pe drumurile publice, utilizatorii aplicației Zero la Mie parcurg cinci pași simpli în care introduc informațiile necesare calculului.


Zero la Mie este construită folosind formula de calcul dezvoltată de fizicianul suedez Erik Windmark și utilizată la nivel internațional. Pe baza datelor introduse în secțiunea bio, precum gen, înălțime, greutate, cantitate și tip de alcool consumat, dar și timpul de consum, este generat un timp estimativ necesar pentru revenirea la zero la mie alcoolemie. Dacă utilizatorul a consumat alimente în perioada de consum de alcool, este recomandată adăugarea a 90 de minute la rezultatul indicat de aplicație.

Spre exemplu, unui bărbat cu o înălțime de 180 cm și o greutate de 80 kg, care a consumat 2 beri de 500 ml în interval de două ore, îi este recomandat să aștepte minim două ore și 40 minute până la revenirea la 0‰ alcool în sânge. Rezultatul este însă o recomandare, întrucât capacitatea de metabolizare a alcoolului este diferită pentru fiecare persoană în parte.


Noua versiune a aplicației încorporează și „Testul de echilibru”, prin care utilizatorii își pot testa controlul și reflexele. Astfel, prin accesarea camerei telefonului direct din aplicație, pe ecran apare o linie de ghidare care trebuie urmată. Dacă reușești să mergi drept ai trecut testul! Dacă rezultatul este negativ, pe ecranul telefonului este afișat un mesaj de atenționare și responsabilizare, iar utilizatorului îi este recomandat să contacteze un prieten sau să comande un taxi.

Zero la Mie, disponibilă pentru moment pentru iOS, iar din prima jumătate a lunii februarie și pentru Android.