monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Constantinescu, discurs tăios la dezvelirea statuii lui Iuliu Maniu: „Ce am putut învăța din istorie dacă l-am ales pe Ceaușescu cel mai important om politic?”

Prezent la ceremonia de dezvelire a monumentului dedicat „Sfinxului de la Bădăcin”, fostul șef de stat nu i-a iertat pe cei care duc dorul regimului comunist.

După ce a numit anul Centenarului Marii Uniri un „an al dezbinării”, Emil Constantinescu și-a manifestat nemulțumirea față de sondajul realizat în urmă cu puțin timp, în care majoritatea respondenților l-au preferat pe Nicolae Ceaușescu.

„M-am gândit ce aș putea spune despre un ctitor al Marii Uniri, la câteva zile după terminarea Centenarului. Un Centenar care, din păcate, a fost un an al dezbinării și în care firavele încercări ale unui discurs rațional au fost acoperite de un val de violență verbală”, și-a început discursul fostul șef de la Cotroceni.


„De la Iuliu Maniu am înțeles să prețuim libertatea. Am pierdut ocazia să vorbim cu tărie de faptul că toți liderii Marii Uniri au fost trimiși în închisori. Nu doar ei, ci și participanții la Marea Unire, fie ei preoți, primari sau gospodari, au fost deportați și persecutați de Partidul Comunist și de Securitate. În ultimii 9 ani ai vieții sale Iuliu Maniu a fost obligat să stea într-o celulă în care nu a văzut nici soarele, nici cerul. Am învățat să prețuim libertatea de a comunica, de care ne batem joc astăzi, pentru că Iuliu Maniu nu a putut împărtăși ideile sale, nu a putut afla ce se întâmplă în societate. Ar trebui să ne întrebăm ce am făcut pentru memoria lui Iuliu Maniu?”, se întreabă fostul președinte care a pus apoi tunurile pe cei care duc dorul „Epocii de Aur”.

„Prea puține lucruri! Altfel nu mi-aș putea imagina cum, în urmă cu o lună, la un sondaj de opinie, românii de astăzi, printre care și tineri care s-au născut după 1989, într-o mare majoritate au considerat că cel mai important om de stat al României a fost Nicolae Ceaușescu. [...] Cum s-au putut întâmpla aceste lucruri? Care este mesajul pe care îl lăsăm generațiilor viitoare, ce am putut învăța? Am pierdut un an de Centenar în care ar fi trebuit să ne regăsim istoria așa cum a fost! [...] Să ne întrebăm cum am putut rata șansa să ne regăsim identitatea națională! Așa cum suntem, eroi și lași, muncitori și leneși, cinstiți și ticăloși, dar capabili să împingem istoria națiunii noastre înainte”, a declarat fostul șef de stat.