monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Păcăliți cu falsuri. Produse preparate cu ingrediente contrafăcute în restaurante din Cluj

Un control făcut de Protecţia Consumatorului arată că multe preparate pe bază de lapte din peste 250 de patiserii, pizzerii şi restaurante din şase judeţe, inclusiv Cluj, sunt de fapt falsuri.

Oficialii spun că patronii vindeau mâncăruri ce ar fi conţinut brânză sau unt, făcute în realitate cu grăsimi hidrogenate. Acestea sunt obţinute din ulei de palmier sau cocos şi pot duce în timp, spun nutriţioniştii, la boli foarte grave. Astfel e posibil ca atunci când ne aşezăm într-un restaurant şi comandam o pizză sau paste, gustul de brânză să fie dat de un astfel de praf.

Potrivit datelor prezentate de Ionel Bunea, consilier Direcţia Generală Controale, Antifraudă şi Inspecţii din MADR, controalele s-au realizat în perioada 7 iunie - 8 august 2018 în Bucureşti şi în alte cinci municipii de judeţ, respectiv Iaşi, Cluj, Timişoara, Braşov şi Constanţa în 241 de unităţi (patiserii, cofetării, hipermarketuri cu patiserii proprii, pizzerii, restaurante/catering, fast food-uri, unităţi fornetti şi depozite de produse alimentare).


Rezultatele controalelor au scos la iveală că din cele 241 verificate, 165 de unităţi, adică (74%) utilizează grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii, care cred că iau alimente ce conţin produse din lapte.

"Rezultatele acestor acţiuni desfăşurate sunt concludente, însă nu foarte îmbucurătoare pentru consumatorii români şi producătorii români de lapte şi produse din lapte. Ca şi nereguli principale s-a constatat prepararea şi comercializarea produselor de patiserie, cofetărie utilizând în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate fiind prezentate către consumatori ca având brânză proaspătă, telemea de vacă, caşcaval, unt şi lapte. S-a constatat dezinformarea consumatorului privind compoziţia acestor produse alimentare, informându-se eronat că sunt utilizate produse din lapte, acestea fiind de fapt absente din compoziţie", a spus consilierul MADR.


El a adăugat că din 101 patiserii verificate, 90 dintre acestea, reprezentând un procent de 89,1%, utilizează specilităţi de grăsimi hidrogenate. De asemenea, din 28 de cofetării verificate, 20 utilizau grăsimi vegetale hidrogenate, respectiv 71,42%, şi informau eronat consumatorul.

"Nu spunem că sunt interzise, dar consumatorii trebuie să cumpere în cunoştinţă de cauză", a subliniat Bunea.


Rezultatele controalelor s-au concretizat în amenzi de 768.300 de lei, sancţiuni cu avertisment, în 41 de cazuri, fiind confiscate 60 de kilograme de specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, respectiv creme de brânză, merdenele, pateuri, în general produse de patiserie şi cofetărie. În 12 cazuri s-a recurs la suspendarea activităţii pentru 30 de zile şi au fost interzise de la comercializare 12 produse de acest gen, iar 13 produse au fost oprite definitiv de la comercializare.

Acţiunile de control au fost reluate după trei luni, în perioada 15 noiembrie - 10 decembrie, fiind verificate 30 de unităţi. Concluzia a fost că 24 de unităţi, adică 80%, utilizau în continuare grăsimi hidrogenate şi informau eronat consumatorii, şi numai 6 unităţi utilizau produse din lapte şi informau corect consumatorii.


La rândul său, preşedintele ANPC, Marius Pârvu, a afirmat că procentul ridicat găsit la controlul tematic pe lapte şi produse din lapte nu este singular, iar rata agenţilor economici care încalcă legea depăşeşte 50%.

"Ceea ce m-a frapat foarte tare la aceste controale a fost procentul de neconformitate, acel 74%, şi ulterior la acea reverificare din decembrie menţinându-se la 80%, pentru mine reprezintă un lucru alarmant. Încă de la începutul mandatului meu am spus că îmi doresc o relaţie onestă şi corectă cu agenţii economici în care consumatorul să fie pus pe primul loc, dar din ceea ce constatăm se observă că maximizarea profitului se face pe spinarea şi pe sănătatea consumatorilor. Vreau să vă spun că procentul ridicat găsit la controlul tematic pe lapte şi produse din lapte nu este singular, iar rata agenţilor economici care încalcă legea depăşeşte 50%. Sunt mai mulţi care încalcă legea decât cei care o respectă. Nu cred că acest lucru este permis într-o ţară europeană şi mai ales în anul în care deţinem preşedinţia Consiliului UE", a spus Pârvu.


Ministerul Agriculturii vrea să legifereze printr-o Lege a Laptelui modul în care consumatorii sunt informaţi corect în privinţa conformităţii produselor alimentare ce au în compoziţie produse lactate şi a lansat pe 18 decembrie în dezbatere publică proiectul Legii laptelui şi a produselor lactate, prin care vrea să reglementeze mai multe aspecte de pe această piaţă.

În acest context, proiectul prevede zone distincte de prezentare în unităţile unde se comercializează produse lactate separate de cele unde sunt expuse produse obţinute din grăsimi vegetale, astfel încât consumatorul să su fie expus riscului de a confunda aceste produse; interzicerea utilizării de grăsimi vegetale în procesul de fabricaţie a tuturor produselor lactate sau procesate din lapte; stabilirea regulilor privind trasabilitatea acestor produse, respectiv linii de producţie separate, etichetare distinctă, raioane de comercializare delimitate distinct şi marcate corespunzător în scopul informării corecte a consumatorilor; unităţile de alimentaţie publică (patiserii, cofetării pizzerii, HoReCa, vor afişa vizibil şi lizibil produsele ce au în componenţă specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate; sancţiuni pecuniare descurajatoare pentru agenţii economici care încalcă aceste prevederi inclusiv măsuri de suspendare a autorizaţiilor de funcţionare.

Proiectul de lege prevede şi amenzi mai consistente dacă nu sunt respectate normele menţionate. Astfel, se sancţionează cu amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fabricarea produselor lactate cu adaos de grăsimi hidrogenate în unităţi unde se procesează lapte şi sunt fabricate produse lactate; de la 500 lei la 2.500 lei - comercializarea produselor lactate cu adaos de grăsimi hidrogenate, fără atenţionarea explicită a cumpărătorului, legat de conţinut, şi într-un spaţiu care nu e bine delimitat; cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei comercializarea produselor lactate cu adaos de grăsimi hidrogenate în acelaşi loc cu laptele şi produsele lactate care nu conţin grăsimi hidrogenate; cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei neetichetarea explicită a produselor finite care au în compoziţie grăsimi hidrogenate.