monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Înainte de Crăciun, clujenii ies în stradă să protesteze

În timp ce lumea se pregătește pentru Crăciun, fac cumpărături, aleg cadouri, pregătesc mâncare, clujenii vor să iasă încă o dată în stradă, de data aceasta pentru a cere demisia Guvernului PSD şi declanşarea alegerilor anticipate.

Protestul care se anunță pentru seara de sâmbătă, 22 decembrie vine în urma ordonanțelor de urgență care prevăd noi taxe și măsuri economice, respectiv noi modificări privind amnistia și grațierea.

„În acest moment, coaliția de guvernare PSD-ALDE susținută de UDMR și minorități trebuie să plece acasă! Solicităm guvernului demisia și declanșarea alegerilor anticipate în cel mai scurt timp!


Noi, cetățenii Clujului, alături de cei din toată țara, vom fi curând în stradă pentru a ne asigura că ambele revendicări sunt îndeplinite. Este greu să mai găsim cuvinte care să descrie la adevăratele proporții dezastrul produs de coaliție prin abuzurile zilnice în toate palierele vieții noastre. Stim doar ca ajunge!

Nu vom tolera cu nici un preț adoptarea OUG-ului pentru grațiere și amnistie și în nici un caz adoptarea în 25 decembrie a OUG-ului anunțat de Teodorovici. Acești oameni vor duce prin aceste masuri economia României la nivelul unei țări din Africa in urmatoarele zile. Vrem retragerea lor imediată!


Pentru guvern: Să nu îndrăzniți!
Pentru clujeni: E timpul să demonstrăm că suntem Cetățeni ai României și avem conștiința socială să ne ridicăm din nou când Nedreptatea devine Lege!

Ne vedem în Stradă sâmbătă și în toate momentele cheie care vor urma!”, au transmis organizatorii, reprezentanții Umbrelei Anticorupție și Corupția ucide.


Protestul de la Cluj-Napoca va avea loc sâmbătă, 22 decembrie 2018, la ora 18.00, la Monumentul Memorandiştilor de pe Bulevardul Eroilor.