Actualitate
Omul care a pus pe jar mii de bloggeri s-a stins din viață
Horia George Vasiliu, fostul patron al firmei de hosting Webfactor, a trecut la cele veșnice.
Mare amator de pescuit, Vasiliu a intrat în gura presei naționale atunci când firma condusă de el a încetat să mai găzduiască site-urile avute în grijă. Mii de bloggeri au avut de suferit după întâmplările din luna mai a anului curent, atunci când nu au mai putut accesa site-urile, respectiv adresele lor de email. Acuzat de înșelăciune la acea vreme, Vasiliu s-a apărat printr-un comunicat remis la trei zile de la declanșarea scandalului, oferind asigurări că nicio dată nu s-a pierdut de pe servere.
Acum, acesta este regretat de prieteni și cunoștințe. Iată câteva dintre mesajele de condoleanțe:
"A ajutat sportul național Pescuit la Spinning în ultimii 6 ani, a fost gazda site-ului Ligii Profesioniste de Spinning. Îmi pare rău că a plecat dintre noi!"
"Horia George Vasiliu nu mai este printre noi... personaj controversat, înjurat de unii (da, am reușit și eu să mă cert cu el, m-a jignit, dar a fost bărbat și și-a cerut scuze că m-a judecat greșit), prieten cu alții. Eu îi mulțumesc pentru un cuvânt bun și un sfat bun dat la începutul business-ului meu!"
"Horia mi-a găzduit blogul ani de zile fără să-mi ceară $. După ce am trecut de stadiul de #bloggersărac, m-am oferit să-i plătesc hostingul, dar a zis că mai bine să dau banii ăia unei cauze umanitare. I-am găsit una (cauza lui Zolty, firește) și i-am zis că ăia sunt banii lui, trebuie să-mi dea aprobarea. A zis că va dubla suma și a dublat-o, am convenit să repetăm figura anual. [...] Fire-ntinse dincolo, Horia!"