monitorulcj.ro Menu
Actualitate

În Huedin s-au instalat semafoare. Viitorii șoferi vor putea susține examenul auto la ei acasă

Micul oraș Huedin începe încet să se dezvolte. Începând de luni s-a pus în funcțiune sistemul de semaforizare, ceea ce înseamnă că se vor mai rezolva din problemele cu aglomerația, iar viitorii șoferi vor putea să susțină examenul auto chiar în localitatea în care au făcut școala de șoferi, fără să fie nevoie să facă zeci de ore de condus în Cluj-Napoca.

În urmă cu mai bine de un an, din cauza modificărilor legislative, tinerii care făceau școala de șoferi în Huedin trebuiau să susțină examenul în Cluj-Napoca, fiindcă nu existau intersecții semaforizate.

Semafoare puse în funcțiune

Începând de luni s-au pus în funcțiune semafoarele în Huedin, iar reprezentanții Prefecturii au anunțat că începând de anul viitor, candidații la examenul de obținere a permisului de conducere vor putea susține proba practiucă de traseu și în micul oraș.


Timp de câteva săptămâni, semafoarele care au fost instalate în Huedin au funcționat pe intermitent, pentru ca oamenii să se obișnuiască cu ele. De luni, acestea funcționează în regim permanent.

Conducătorii auto trebuie să țină cont de faptul că semafoarele sunt cu senzori. Pentru a intra în aria senzorilor, iar culoarea semaforului să se schimbe, autovehiculul trebuie să fie oprit la maxim doi metri de trecerea de pietoni, atunci când se acordă prioritate de trecere. Odată cu pornirea semafoarelor intră în vigoare noi reglementări de circulație. Astfel, circulația de pe aleea dintre Profi și Complex Comercial Vlădeasa va fi pe sens unic. Se va putea intra pe alee din DN1, dar nu se va putea ieși. Ieșirea în DN1 se va realiza pe la gang sau în strada Vlădeasa și pe urmă DN1.


„E un vis vechi de-al nostru de a face această semaforizare a orașului din cauza traficului crescut pe E60 și a problemelor de circulație. Numai în 2017 am reușit să avem fondurile necesare pentru a demara proiectul. Acest proiect este plătit din banii Primăriei Orașului Huedin, fără nicio susținere din partea Drumurilor Naționale și reprezintă un ajutor foarte mare pentru fluidizarea traficului. În plus, în urmă cu un an s-a desființat posibilitatea de susținere a examenului pentru școala de șoferi în oraș pentru că nu aveam semaforizare. Acum că această problemă s-a rezolvat, vor putea susține examenul și în orașul nostru. Deci este o realizare”, a declarat primarul Mircea Moroșan. .

Viață mai ușoară pentru cei care fac școala de șoferi 

Fiindcă în Huedin nu existau intersecții semaforizate, examenul auto trebuia susținut în Cluj-Napoca, ceea ce însemna că trebuiau multe ore de condus cu instructor în municipiu. Asta îi punea în dificultate atât pe viitorii șoferi, cât și pe instructorii auto.


„În lege se prevede că se poate ține examinare intr o licalitate in care sunt intersectii semaforizate. E mai bine fiindcă pentru a-i antrena să circule prin Cluj-Napoca trebuiau făcuți 400 de kilometri în fiecare zi, mergeai cu câte patru elevi până acolo și trebuia să conducă pe rând, fiecare”, a explicat Kudor Levente, instructor auto.

Alți instructori auto spun că este simplu de condus în orașul Huedin și susținerea examenului în Cluj-Napoca era folositor. 


„Sunt două situații. Dacă privim partea umană, faptul că oamenii aceștia care vin din Ciucea, Vânători, Mărișel, Poiana-Horii și așa mai departe, ca în ziua examenului să se trezească la ora 5 dimineața ca să ajungă devreme în Cluj-Napoca. Din punct de vedere al siguranței circulației eu consider că era mai bine dacă se susținea examenul la Cluj. Eu cred că gradul de dificultate al orașului Huedin nu poate demonstra dacă o persoană știe sau nu știe să conducă. Asta este părerea mea”, a declat un alt instructor auto din Huedin.