monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujeanul reţinut pentru ţepe cu Bitcoin, sub control judiciar. Statele Unite cer extrădarea

Vlad Nistor, fondatorul unei firme de tranzacţii cu bitcoin din Cluj, pentru care procurorii din Statele Unite ale Americii au cerut extrădarea, a fost plasat, joi, sub control judiciar de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. El nu are voie să părăsească municipiul Cluj-Napoca fără încuviinţare.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj privind arestarea provizorie a lui Vlad Călin Nistor şi au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile, până pe 10 ianuarie 2019 inclusiv.

Pe durata controlului judiciar, bărbatul trebuie să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat, trebuie să informeze imediat autorităţile dacă îşi schimbă locuinţa şi trebuie să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa.


El are interdicţie de a depăşi limita teritorială a municipiului Cluj-Napoca fără încuviinţarea instanţei de judecată. Totodată, pe timpul controlului judiciar, Vlad Nistor nu poate efectua tranzacţii financiare prin folosirea de monedă digitală (bitcoin sau orice alt tip de astfel de monedă).

Instanţa a stabilit un nou termen pe 20 decembrie 2018, la ora 12.00, timp în care Vlad Nistor trebuie să formuleze în scris motivele de opoziţie la extrădare.


Vlad Nistor, fondatorul Coinflux (firmă de tranzacţii cu bitcoin din Cluj) a fost reţinut pe teritoriul României la cererea procurorilor din Statele Unite ale Americii, au precizat surse judiciare, care mai precizează că acuzaţiile care i se aduc tânărului sunt înşelăciune, fraude informatice, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani.

CoinFlux este o platformă online de tranzacţionare a monedelor digitale care funcţionează precum o casă de schimb valutar. Potrivit informaţiilor de pe site-ul platformei, CoinFlux a fost fondată în anul 2015, în Cluj, şi de la acel moment şi până în prezent, au fost tranzacţionate peste 200 de milioane de euro în monede digitale. Platforma are o cifră de afaceri de peste 3 milioane de euro şi a realizat, anul trecut, peste 30.000 de tranzacţii.