monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCENDIU la Pata Rât. 12 persoane au rămas fără adăpost

Azi-noapte un nou incendiu a izbucnit la Pata Rât. Cinci barăci au fost afectate și 12 persoane au rămas fără un acoperiș deasupra capului chiar înainte de Crăciun.

„Din cercetările preliminare rezultă că incendiul a fost cauzat de o lumânare lăsată aprinsă neglijent, peste noapte, în apropierea unor materiale combustible. Momentul în care flăcările au cuprins materialele respective s-a trezit una dintre minorele care dormea în încăpere, fapt care a salvat cu siguranță viețile celor care din locuință. Patru autospeciale au desfășurat operațiuni de stingere timp de cinci ore, iar un echipaj medical SMURD a consultat mai multe persoane cu agitație psihomotorie ca urmare a incendiului izbucni în această noapte și a distrus mai multe locuințe din zona cunoscută ca și ”Colonia Nouă”.

Au fost distruse în totalitate de flăcări cinci barăci și au fost afectate alte patru lăsând fără adăpost 12 persoane, din care șase minori.


Pompierii au luptat cu flăcările în condiții vitrege, locuințele fiind situate foarte aproape una de cealaltă, iar temperaturile scăzute au înghețat apa folosită pentru stingere ce se scurgea pe căile de acces. Intervenția a fost sprijinită de forțe din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean,a Inspectoratului Județean de Jandarmi, a Poliției locale și reprezentanți ai Primăriei Cluj-Napoca și ai Serviciului Voluntar Pentru Situații de Urgență din cadrul acesteia. Din fericire, ca urmare a acestui eveniment nu au rezultat persoane rănite”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Etichete: incendiu pata rat