monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O trupă de copii pasionați de Hip-Hop din Cluj va reprezenta România în America

„Domino Crew”, o echipă de adolescenți care dansează pe ritmuri de hip-hop, s-a clasat pe locul 2 în topul celor mai bune formații de dans de acest gen din România. Acum, tinerii au șansa să reprezinte țara noastră la Mondialele din Statele Unite ale Americii la competiția „Hip Hop Internațional”.

De doi ani de zile, trupa de dans „Domino Crew”, care face parte din Palatul Copiilor din Cluj, participă la campionate naționale și internaționale de dans. În urmă cu câteva săptămâni, aceștia au participat la cel mai mare campionat international de hip-hop din țara noastră, „Hip Hop International Romania”. Tinerii au reușit să se claseze pe locul 2 în categoria varsity (13-17) cu toate că au concurat împotriva a 13 cele mai bune trupe de acest gen din țară. Deşi la concurs au participat zeci de trupe din întreaga ţară, cu înalt nivel de cunoştinţe şi aptitudini, rezultatele clujenilor au fost chiar excelente, reușind să fie primii din Cluj care au ajuns pe podiumul acestui concurs.

„Am pornit cu două trupe, din care într-un final am făcut una. Fetele au crescut, au mai plecat și au rămas cinci pentru acest sezon. Noi participăm în general la concursuri și au luat numeroase premii. De data asta am simțit că sunte pregătite să participe la acest concurs, care este singurul care are un sistem de jurizare suficient de complex încât să arate la ce nivel sunt ei. Astfel am participat, au trecut de semifinală și au tras destul de tare încât au reușit să ocupe locul 2 pe podium”, a explicat Leo Lantos, coregraful trupei.


Astfel, în urma concursului, sunt nominalizați pentru a reprezenta România la Mondialale din Statele Unite ale Americii, campionat care va avea loc în luna august a anului viitor, în Phoenix, Arizona.

„În Cluj dansul a început să se dezvolte doar în urmă cu câțiva ani, fiindcă nu erau foarte multe școli de dans. Dar din 2011 Clujul a început să se dezvolte pe această parte și sunt din ce în ce mai multe trupe. Dar Domino Crew este prima din Cluj care ar putea reprezenta țara la Hip Hop International. Însă, pentru asta avem nevoie de sponsori, fiindcă deplasarea este destul de costisitoare”, a spus Leos.


Lorant Leo Lantos este coregraful care de cinci ani de zile a început o colaborare cu secția de dans din cadrul Palatului Copiilor, de care se ocupă profesoara de dans Nicoleta Salamon.

Etichete: hip hop