Florin Piersic a primit Trofeul de Cetăţean de Onoare al Clujului. Actorul a povestit cum l-a făcut să plângă pe Patriarhul Daniel

În prima seară a Centenarului filmului românesc, maestrului Florin Piersic i s-a oferit, în semn de recunoștință, Trofeul de Cetățean de Onoare al Clujului, realizat de sculptorul Liviu Mocanu. Mai apoi, publicul l-a putut revedea pe iubitul actor clujean în filmul ''Pintea'' (1977, regia Mircea Moldovan).

Piersic a povestit, timp de aproape o oră, în faţa sălii pline despre cum l-a întâlnit, la Veneţia, pe preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, despre cum a ajuns să joace în filmul „Pintea”, şi-a amintit despre bunul său prieten, care a murit recent, Dumitru Fărcaş, iar la final, a păstrat istorisirea despre Patriarhul Daniel, scrie adevarul.ro.

„Poi eu pot să uit vreodată că m-am dus, zilele trecute, nu chiar zilele trecute, dar acum de curând, două-trei luni, la cine crezi că m-am dus? Că m-o chemat, din aeroport m-o chemat: „Vreau să-l văd pe Piersic”. Sigur că vrea să mă vadă, când e aşa de târziu. Că zice: „Nu-l chem azi, mâine, chiar daca-l chem, bună ziua, că s-o dus şi ăsta!” Şi m-o chemat din Aeroport părintele Leonard şi m-o dus la cine? La Patriarh, pe care-l cheamă Daniel, ca pe băiatul meu, Daniel.

Şi m-am dus, şi-mi spune (părintele Leonard-nr): „Ştiţi, maestre” – când aud asta cu maestre îmi vine să mă împuşc, dar n-am gloanţe - „Nu puteţi să staţi mai multe la înalt-preasfinţitul decât 20 de minute cel mult. Cu atâta vreme a fost primit Băsescu”. „Zic, da, dar eu nu-s Băsescu, eu îs Piersic şi nu eu am vrut să mă întâlnesc cu dumnealui, cu preasfinţitul, ci dumnealui, aţi zis dumneavoastră, că mă cheamă”.

Şi, apare, în capătul coridorului, apare, Înaltpreasfinţitul. Mă copii, dacă vă spun asta, uitaţi tot ce s-o petrecut până acuma. Mă apropii, îi pup mâna, asta cu pupatul mâinii nu prea îmi convine la bărbaţi, dar mă rog, hai să zicem. Îi pup mâna, că e cine e, dacă pup mâna lui domnu ăsta, care-i în cămaşă populară, zice: „Piersic e bulangiu”. Nu mă, io-ţi pup mâna de drag, aşe că m-am gândit că eşti figură mare, că cutare. Că văd, că-mi zâmbeşti. Ceva nu-i normal...

Vreau să vă spun, că-i pup mâna şi...Dacă vă spun, nu credeţi. M-am apropiat de el, l-am îmbrăţişat, i-am pupat mâna şi a spus: „Îmi pare bine că te cunosc, pentru că te-am văzut vorbind de părinţii tăi la televizor şi, în general, ai un fel de a vorbi, care mie-mi place. Vino, vrei să bei ceva?” „Beau”. Eu, spre deosebire de dumneavoastră, îmi place să beau. Nu mult, da să beau. Nu apă, că nu-s tâmpit să beau apă. Că apa-i pe toate drumurile. Ceva, o pălincă, ceva lucruri din ăstea mai aspre. Şi, când colo, ce credeţi că-mi dă, dacă ghiciţi, vă dau şalul meu...

Lichior, bă, lichior de nucă. Cu lichioru de nucă ce poţi să faci, cât eşti de Presfinţit şi de cutare. Ce mai ridică lichioru de nucă? Nimic, să-ţi vopseşti părul poate cu el. Mi se pere o tâmpenie, şi-mi dă un lichior într-un păhăruţ cât degetaru. Şi zic: „Mai puneţi-mi unu”. I-o plăcut, că i-am mai cerut unu.

Şi zice: „Piersic Florin, tu la cine te rogi?” E o întrebare atât de frumoasă pentru mine: „Eu mă rog la Isus Cristos, la Maica Domnului, la Sfânta Paraschiva” - nu Paraschieva cum zic ăştia din Iaşi, care trebuiesc bătuţi cu lanţu. Care Paraschieva, mă? Paraschiva, sfânta Paraschiva, ştiu că mama mea se ruga la ea – „Şi mă mai rog la cineva. Mă rog la mama mea”

„Vorbeşti serios?”

Zic: „Da. Ca o sfântă a fost”. Aş putea să vă spun două ore numai întâmplări legate de viaţa ei. Când tatăl meu era închis politic, mama mea îi trimitea pachete. La 24 de închisori din România a trimis pachete pe numele doctor Ştefan Piersic şi de unde nu venea pachetul înapoi, mama merge acolo, iarnă, vară, nu conta. A stat (tatăl meu-nr) 4 ani închis politic pentru că a fost în Partidul Liberal Tătărăscian din Cluj. Toţi intelectualii erau aşa. Pot uita eu vreodată aşa ceva? Atunci, stând de vorbă cu dumnealui (Patriarhul Daniel-nr), l-am întrebat:

„Dar dumneavoastră, Înaltpreasfinţite? Dumneavoastră, la cine vă rugaţi?”

Mi-a spus: „Eu, Florin, mă rog la Ştefan cel Mare”. Eu pentru o clipă am crezut că e ca o glumă, şi am spus: „Glumiţi?”

„Eu îi ştiu toată viaţa, eu am fost mitropolitul Moldovei şi, stând la Iaşi am studiat mult despre Ştefan cel Mare, ştiu multe despre el.Şi îmi e atât de aproape, încât în tot ce fac, eu mă gândesc la el. Nu trebuie decât să pomeniţi un nume, şi eu vă spun legat de omul respectiv, legat de întâmplarea respectivă”.

Continuarea o puteţi citi aici.