monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bani pentru împădurirea terenurilor agricole

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte, de la 1 septembrie, cereri de finanţare nerambursabilă pentru prima împădurire a terenurilor agricole (Măsura 221) şi pentru proiecte care prevăd lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor (Măsura 125, Submăsura 125 c).

Fondurile disponibile pentru împădurirea terenurilor agricole sunt de circa 99,6 milioane de euro, iar cele pentru prevenirea inundaţiilor de 62,5 milioane de euro. Un procent de 20% din fonduri reprezintă contribuţia Guvernului României de la bugetul de stat, iar 80% finanţarea Uniunii Europene. Atât pentru “Prima împădurire a terenurilor agricole”, cât şi pentru “Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor”, proiectele se pot depune zilnic, la Oficiile Judeţene ale APDRP, între orele 9 şi 14:00. În ultima zi pentru depunere (30 septembrie 2011 pentru Măsura 221, respectiv 31 octombrie 2011 pentru Submăsura 125 c), depunerea se face până la ora 12:00.