monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Hai că se poate! Toaletele din România pot fi curate și întreținute ca în Europa

O filmare în care doi bucureşteni se minunează de cât de curată şi bine întreţinută este o toaletă publică de pe autostrada Aiud-Turda a ajuns virală pe Facebook.

O toaletă situată pe autostrada Aiud-Turda a devenit un punct de atracţie după ce o pensionară a transformat locul într-unul cu adevărat civilizat, în condiţiile în care restul toaletelor de pe autostrăzile din România sunt mizerabile.

 


 

Femeia, care are grijă de toaletă, a adus flori de acasă şi păstrează o curăţenie ieşită din comun pentru un astfel de loc de pe autostradă.


Din câte se vede în cadrele de final, toaleta publică este situață în zona Mănăstirii Dumbrava pe recent deschisa autostradă Aiud - Turda.

„Şoc pe autostrada Aiud-Turda!!! Normalitate într-o tara anormala!” – este titlul filmării postate pe pagina de Facebook a unui bucureştean - Jordache Coman.


„Unde suntem aici? Într-o toaletă publică pe autostrada dintre Aiud şi Cluj. E ceva incredibil! Toalete civilizate, văd flori, miroase frumos, mai ceva ca în occident.  Chiar am rămas impresionaţi. Se poate face ceva frumos şi în România. Lumina e cu senzor”, se minunează unul dintre bucureşteni. Există chiar şi o toaletă specială pentru persoane cu dizabilităţi.  
„Asta am găsit într-o toaletă publică pe autostradă unde trec sute, zeci mii de oameni. Este foarte curat”, spune celălalt.

„Cum, doamnă de este aşa de curat? De când s-a deschis?”, o întreabă protagonistul filmării pe o angajată care se ocupa de curăţenie.
„Din august s-a deschis”, răspunde ea.
„Sunteţi singura care faceţi curăţenie aici?”
„Nu, suntem trei persoane”
„Este întreţinută de Compania de drumuri?”
„Da”
Între timp, în conversaţie mai intră şi alţi „vizitatori” toaletei.
„Nici măcar afară nu-s chiştoace, frate! Eşti nebun”
„Suntem în Germania aici. Asta a zis toată lumea care a venit”, spune o altă persoană.


Traficul auto pe autostrada A10, între Aiud şi nodul rutier de la Turda, a fost deschis pe data de 30 iulie, după patru ani de la încheierea contractelor cu companiile din Italia şi Austria, şoferii putând circula pe cei 28 de kilometri din noua autostradă construită cu fonduri europene.

Autostrada A10 este o autostradă în construcție din partea central-vestică a României care va conecta autostrăzile A1 și A3, legând orașele Sebeș, Alba Iulia, Teiuș, Aiud și Turda. Din 2018, se circulă pe 28 km din ea, dar este planificată să aibă 70 km, cu un cost total de 420 milioane de euro care este finanțat in proporție de 85% din fonduri europene, restul de 15% fiind asigurat de la bugetul de stat.