Actualitate
Incidentul de la mitingul Noua Dreaptă din iulie 2017. Judecătorii dau dreptate Jandarmeriei Cluj care a ridicat pe sus o tânără
Judecătoria Cluj-Napoca confirmă sancțiunea aplicată de Jandarmerie actriței Oana Mardare.
Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea contravențională a actriței Oana Mardare, cea rididcată de jandarmi la un miting anti gay din 1 iulie 2017, potrivit clujust.ro.
Instanța a pronunțat în 23 noiembrie următoarea soluție: “Respinde plângerea contravențională formulată de petenta Oana Mardare în contradictoriu cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca. Menține legal și temeinic întocmit procesul verbal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile”.
Potrivit șefului Grupării de Jandarmi Mobile, Sebastian Clițan, Mardare a fost sancționată contravențional pentru instigarea prin orice mijloace, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice și pentru refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine.
Anul trecut, în 1 iulie, Mardare a participat atât la marşul comunităţii LGBT, „Cluj Pride”, şi ulterior a fost prezentă în Piaţa Avram Iancu la mitingul Noii Drepte pentru susţinerea familiei tradiţionale. Atunci, ea a fost ridicată cu forţa de către jandarmi şi băgată într-o dubă, pe motiv că a tulburat evenimentul.
Tânăra purta tricoul alb cu mesajul „#spunedrept” şi a întrerupt discursurile spunând că marşul LGBT la care a participat nu a fost unul obscen. Membrii Noii Drepte din PRU şi PRM, prezenţi în Piaţă, au cerut jandarmilor îmdepărtarea acesteia spunând că este o „provocatoare”.
Jandarmii au intervenit în forţă şi au luat-o pe fată din mulţime, încercând să o bage într-o dubă.
Fata s-a zbătut, s-a aşezat pe jos în Piaţa Avram Iancu, după care a fost ridicată pe sus de jandarmi şi băgată în dubă.
După incident, Mardare scria pe Facebook:
“Nu, nu sunt ok. Nu am înțeles nimic din ce s-a întâmplat azi. Din momentul în care am deschis gura într-un spațiu public, la o manifestare publică, într-un mod pașnic și pacifist și am fost luată pe sus... din momentul ăla nu am mai înțeles nimic. Asta e și problema mea în fond: nu înțeleg multe dintre lucrurile care se întâmplă în jurul meu. N-am înțeles de ce am fost azi dimineață la un marș de solidaritate în Cluj, la marginea Someșului, feriți de privirile oricărui clujean care s-ar putea simți jignit de câteva sute de oameni care promovau iubirea și drepturile omului. N-am înțeles de ce în Piața Avram Iancu e autorizată fără nicio problemă o manifestare care promovează ura și discriminarea”, spune tânăra pe Facebook.
Ea a mai spus că nu înţelege “de ce jandarmeria este agresivă cu un om care nu e agresiv”.
Reprezentanții Jandarmeriei Cluj spuneau la acea dată că tânără a adresat "cuvinte și expresii de contestare a legitimității" desfășurării mitingului pentru normalitate și a fost scoasă din mulțime pentru "evitarea unei posibile stări conflictuale cu ceilalți participanți".