Actualitate
Băncuțele “smart” din centrul Clujului. Acces liber la net și încărcare gratuită a mobilelor
Primăria municipiului Cluj-Napoca oferă clujenilor și turiștilor care trec prin piața Mihai Viteazul posibilitatea de a se conecta gratuit la internet prin rețeaua orașului - Cluj Wifi Free.
Odată cu finalizarea lucrărilor de reparații și modernizare în piața Mihai Viteazul, municipalitatea pune la dispoziția celor care trec prin piață o noua piesă de mobilier stradal inteligent care permite încărcarea gratuită a telefoanelor și tabletelor.
“Băncuța smart captează energia solară și o transformă în energie electrică, permițând astfel încărcarea dispozitivelor mobile prin cablu USB sau încărcarea wireless, prin tehnologia Qi a telefoanelor smart care dispun de aceasta. În același timp, echipamentul permite conectarea gratuită la internet prin wi-fi până la 10 utilizatori. Băncuța este dotată cu afișaj digital, iar pe timp de seară asigură lumină ambientală. O a doua băncuță inteligentă a fost instalată pe bulevardul Eroilor, acestea fiind parte a proiectului pilot implementat de primărie. Totodată, în Piața Mihai Viteazul s-au realizat lucrări de întreținere la soclul flacărei veșnice și s-a efectuat revizia periodică de gaz, aceasta fiind repusă în funcționare odată cu finalizarea lucrărilor”, spune primarul Emil Boc pe Facebook.