Naşterea Maicii Domnului în tradiţia bisericii ortodoxe

Evenimentul nu îşi are izvorul în Sfânta Scriptură, ci în Evangheliile apocrife. Protoevanghelia lui Iacob descrie momentul venirii pe lume a Fecioarei, textul datează din anii 130-140. Veridicitatea acestor informaţii ne dau referinţe despre familia şi genealogia Maicii Domnului precum: numele părinţilor Ioachim şi Ana, descendenţa lui Ioachim din David, naşterea sfântă a Fecioarei, etc.

Din punct de vedere dogmatic naşterea Fecioarei constituie o etapă semnificativă a Proniei ce pregăteşte Întruparea Cuvântului, moment ce precede ultimul act semnificativ, atunci când Maria acceptă să devină cămara cea împărătească, întru care taina cea preamărită a unirii celei negrăite a firilor ce s-au adunat împreună întru Hristos desăvârşit s-a lucrat. În stihirea de la Vecernia de dinaintea praznicului se aminteşte despre acest fapt: astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca uşă cea feciorească merge înainte întrucât Hristos va intra în lume. De aici reiese şi faptul că Maria s-a născut la rugăminţile neîncetate către Dumnezeu, cu prisosinţă a Anei socotită stearpă, dar şi a lui Ioachim.

Originea datei a fost fixată la 8 septembrie. Nu se precizează cu exactitate locul naşterii sale, astfel unele opţiuni se îndreaptă spre Ierusalim, în vreme ce altele consideră Nazaretul ori Bethleemul. Troparul praznicului sublinează nu doar naşterea Mariei din părinţii Ioachim şi Ana ci şi rolul ei esenţial în istoria mântuirii noastre prin naşterea lui Hristos: Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică (Tropar, glasul al 4-lea).

Celebrarea sărbătorii este cunoscută încă din veacul al VI-lea sau poate chiar mai veche, se ştie că împăratul Justinian a consfinţit construirea unei biserici închinată Sfintei Ana, la Constantinopol.

Iconografia temei s-a dezvoltat în concordanţă cu cea a Naşterii Domnului. Prezenţa tinerelor fete a fost asimilată cu cele trei Parcere din mitologia greacă ce au statutul ursitoarelor din legendele româneşti; ele fiind prezente la venirea pe lume a fiecărui prunc în parte. Asemeni episodului spălării noului născut din tema       Naşterii Domnului şi în acest caz, micuţa Maria este scăldată într-o scăldătoare de dimensiuni reduse care de multe ori este de forma unui potir. Erminia lui Dionisie prevede următoarele elemente caracteristice temei iconice: casă, şi Sfânta Ana culcată pe un pat sub plapumă, rezemăndu-se pe perne, şi două fete o ţin de la spate, şi înaintea ei o altă fată o apără [făcându-i vânt] cu apărătoarea. Şi iarăşi alte fete, ţinând în mâini (vase) cu bucate, în afară pe uşă; şi din dosul ei, alte fete, şezând, spală prunca într-un lighean, iar altă fată leagănă prunca, care este [culcată] culcată în leagăn.

Mozaicul de la mănăstirea  Daphni, de lângă Atena, din secolul al XII-lea prezintă o compoziţie închisă , ea ne înfăţişează cinci tinere femei ce se găsesc frumos ordonate în jurul Sfintei Ana ce domină spaţiul interior prin proporţiile mărite şi prin patul monumental ce uneşte laturile scenei. Dreptul Ioachim nu este redat alături de ele. La baza lucrării şi în stânga se observă o moaşă ce scaldă prunca în vasul plin cu apă, fiind ajutată de o fată ce toarnă apa dintr-un ulcior. Fondul de aur uneşte şi transcende figurile ce mărginesc spaţiul bidimensional.

În tradiţia populară se aminteşte de momentul naşterii Fecioarei precizându-se că Ana fiind în grădină, citind din cartea sfântă psalmii lui David, s-a iscat un vânt uşor, care i-a adus pe paginile cărţii o frunză. Frunza foarte parfumată pare ca adusă de departe, ea nefiind din pomii grădinii, iar Ana impresionată de ea şi-a mângâiat faţa şi a pus-o în sân ca pe un busuioc. Din acel moment Ana a rămas însărcinată. Ana l-a înştiinţat pe Ioachim de bucuria ei, care după îndoiala strecurată de diavol în sufletul său a crezut, ruşinându-se de bănuielile lui. Dumnezeu le-a îndeplinit dorinţa şi rugăciunea lor dăruindu-le la bătrâneţe pe Fecioara Maria.

Fie ca prăznuind Naşterea Maicii Domnului cunoscută în tradiţie drept sărbătoarea Sfintei Marii Mici, să ne îndreptăm gândurile noastre de mulţumire şi de bucurie către prunca cea nou născută şi împreună cu biserica să rostim: Pe cea ce este rodul Anei, pe Maria care a născut Strugurele Cel de viaţă purtător, pe Născătoarea de Dumnezeu şi folositoare şi ajutătoare tuturor, astăzi s-o lăudăm. (Cântarea a 3-a Irmos).

Lector univ dr. Marcel Muntean