monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste jumătate din agențiile de turism din România riscă să intre în insolvență

În ultimii șase ani, nivelul plecărilor turiștilor români în străinătate a fost mai mare decât cel al vizitatorilor străini veniți în România cu aproape 7 milioane de vizite.

Ca rată, numărul sosirilor vizitatorilor străini a crescut cu 60% în perioada 2012-2017, în timp ce vizitele românilor în străinătate a crescut cu 78%. Astfel, în 2017, s-au înregistrat 12 milioane de vizite ale străinilor în România, în timp ce românii au făcut 19 milioane de vizite în străinătate.

Ultimii patru ani (2014 - 2017) au adus o ușoară tendință de scădere a acțiunilor în instanță împotriva agențiilor turistice. Cel mai scăzut număr al dosarelor s-a înregistrat în 2008 (înainte de criză), iar trei ani mai târziu numărul acestora a crescut de 4,2 ori, atingând maximul perioadei analizate, potrivit unui comunicat Coface.


Din totalul celor 1.989 companii active în anul 2016, Coface a analizat 63, adică aproximativ 3%, dar care au o pondere de 54% în cifra de afaceri consolidată la nivel de sector. În acest context, cele mai multe companii (38%) sunt încadrate de Coface drept companii cu un risc mediu-mare. La extreme se află cu procentaje de 13% companii cu risc mare de insolvență, respectiv 33% companii cu risc scăzut. Astfel 51% dintre companii au un risc de insolvență peste medie.

Datele publicate de Institutul Național de Statistică cu privire la evoluția structurilor de primire turistică în perioada 2012-2017 indică o creștere continuă în acest interval, ajungându-se la 7.905 structuri de primire turistică (cifră valabilă pentru 2017). Din acestea, pensiunile agroturistice sunt majoritare, iar proprietatea integral privată domină fiecare tip de structură. În 2017 erau înregistrate în total 1.577 hoteluri, 1.666 pensiuni turistice, 2.556 pensiuni agroturistice.


Pentru analiza curentă au fost agregate datele a 1.989 de companii care au depus datele financiare pentru 2016 și care au generat o cifră de afaceri consolidată de 1.798 MIL RON. Companiile din sectorul analizat au înregistrat în 2016 o evoluție pozitivă a veniturilor, acestea crescând cu 2% față de 2015, cu toate că numărul companiilor din sector a crescut cu 10%.

Etichete: insolventa turisti