Actualitate
Metamorfoză în cuțit – expoziție inedită de pictură
O tânără studentă va avea prima ei expoziție de pictură. Publicul va putea să admire pentru prima dată creațiile Florinei Cușmir, care sunt extrem de inedite.
Publicului clujean i se propune o expoziție care cu siguranță îi va face să se îndrăgostească de pictură, fiind una fresh, nonconformistă și cu un vibe special.
Sâmbătă, pe 17 noiembrie, de la ora 16:00, Florina Cușmir își expune lucrările: portrete, nuduri, și pe alocuri câte un peisaj, toate realizate în tehnica cuțitului. Expoziția nu va fi una clasică, deoarece clujenii vor putea să servească un suc sau un pahar de vin, în timp ce stau la masă și sunt înconjurați de tablourile tinerei.
„În primul rând, această expoziție e una fulger, adică lucrările au fost făcute în timp record, deoarece nu m-am gândit să organizez o expoziție dacă nu îmi oferea această oportunitate proiectul pentru facultate. Astfel, într-o lună am reușit să pregătesc 70% din picturile care vor fi expuse și în același timp am ajutat la organizarea propriului eveniment. Fiind prima expoziție, am multe emoții gândindu-mă la desfășurarea acesteia. Mi-am propus să nu urmez o linie clasică de organizare a expozițiilor de pictură, ci totul să fie cât mai dinamic și nonconformist. Vom avea chiar și un invitat surpriză care va cânta la chitară și vom oferi participanților o mică atenție pentru a-și aminti de aceste momente, acest lucru fiind tot o surpriză. Mă aștept ca picturile să vorbească pentru mine, iar oamenii să se bucure de o atmosferă plăcută”, a spus artista Florina Cușmir.
Alături de Florina, invitat special în cadrul evenimentului, va fi Lucia Stela Costa-Veloza, proprietara galeriei de artă Rachel, singura galerie din Cluj care are regim de consignație. Lucia este o fină cunoscătoare de artă și crede că Florina are mult potențial, motiv pentru care, pe 17 noiembrie ne va dezvălui câteva din experiențele sale și va vorbi despre arta contemporană și despre curentul în care se încadrează operele tinerei studente.
Pentru ca momentul să fie unul într-adevăr inedit, la fel ca picturile Florinei, un invitat special va pune în scenă un moment special la chitară.
Vizitatorii au șansa chiar să plece acasă cu o pictură realizată în cuțit în urma tombolei ce va fi organizată pe parcursul evenimentului și ca toată atmosfera să fie și mai dinamică, evenimentul va fi moderat de Adrian Crișan, trainer de public speaking și debater de la vârsta de 14 ani.
Florina Cușmir, studentă la FSPAC, în anul II, respiră artă. Membră a cenaclului UBB, Florina scrie poezie din clasa a V-a, când a realizat că nu are nici o legătură cu științele exacte, ba chiar mai mult, ne mărturisește că a îmbrățișat arta fără să creadă vreo secundă că are talent, aproximativ acum doi ani.