monitorulcj.ro Menu
Actualitate

1 Decembrie 1918, arc peste timp. Refacerea traseul Marii Uniri va trece prin județul Cluj

Un convoi de 10 căruţe trase de cai vor pleca din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, spre Alba Iulia, cu peste 100 de persoane îmbrăcate în costume populare, pentru a reface în mod simbolic traseul înaintaşilor lor care au participat la Unirea de la 1 decembrie 1918.

Unu convoi de zece căruţe trase de câte doi cai vor pleca din Sighetu Marmaţiei și vor ajunge la Alba Iulia, pe o distanţă de peste 300 de km, pentru a reface, simbolic, traseul celor care au participat la Unirea din 1918.

Traseul va trece pe la Şişeşti, Şomcuta Mare, Baia Mare, Dej, Tureni, Aiud și Alba Iulia.


În deschiderea convoiului vor fi prezenți doi călăreţi. Plecarea va avea loc în 22 noiembrie, dată la care va fi marcată împlinirea a 100 de ani de la adunarea populară care a avut loc la Sighetu Marmaţiei, în cadrul căreia au fost aleşi delegaţii pentru Alba Iulia. Convoiul va prelua şi trei steaguri de la Săpânţa, Sighetu Marmaţiei şi de la Cicârlău, despre care se presupune că au fost cele cu care s-au deplasat localnicii spre Alba Iulia în 1918.

Vor fi peste 100 de persoane în acest convoi, îmbrăcate în costume populare, iar când ajungem la Alba Iulia, în 1 decembrie, vom fi incluşi în parada populară care va fi organizată pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României.


Momentele deplasării pe traseul spre Alba Iulia vor fi marcate zilnic cu fotografii, filmuleţe video şi informaţii pe pagina de Facebook „Maramureş Centenar”.