monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parteneriat încheiat de TIFF cu Shanghai International Film Festival, pentru ediţia din 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a încheiat un parteneriat cu Shanghai International Film Festival (SIFF) în vederea organizării celei de-a 18-a ediţii, ce se va desfăşura la Cluj-Napoca între 31 mai şi 9 iunie 2019.


Parteneriatul va include, printre altele, prezentarea unui ample selecţii de filme din cinematografia chineză, dezvoltarea unei platforme de colaborare pentru industria cinematografică din cele două ţări şi prezenţa la Cluj a mai multor personalităţi ale filmului din China.

Potrivit unui comunicat, bazele parteneriatului s-au pus odată cu prezenţa reprezentanţilor TIFF la cea mai recentă ediţie a SIFF din vara acestui an. Începând din acest an, TIFF a devenit parte din Belt & Road Film Festival Alliance, platforma dedicată schimburilor interculturale prin intermediul celor mai importante festivaluri de film din lume.

"Zilele acestea, o delegaţie SIFF condusă de directorul festivalului, doamna Fu Wenxia, s-a aflat la Bucureşti pentru a finaliza discuţiile legate de parteneriatul pentru ediţia din 2019. Întâlnirea dintre reprezentanţii celor două festivaluri s-a desfăşurat în spaţiul Qreator by IQOS", se arată în comunicat.

TIFF 2019 are deja în pregătire Focus China, secţiune ce va include o amplă selecţie de filme din istoria cinematografiei chineze a ultimilor ani, o panoramă a celor mai recente titluri premiate la festivaluri internaţionale, o proiecţie-surpriză cu un film mut cu acompaniament muzical live, o retrospectivă dedicată unui important regizor chinez, precum şi întâlniri profesionale între regizori şi producători chinezi şi romani. Mai multe detalii despre programul Focus China vor fi anunţate la începutul anului viitor.

"Cinematografia chineză este printre cele mai dinamice din întreaga lume şi ne-am gândit că a venit momentul să propunem publicului TIFF un focus cu filme interesante, vechi şi noi, majoritatea nedifuzate în Romania până în prezent. Parteneriatul cu Festivalul de film de la Shanghai e unul extrem de important pentru că ne va permite accesul la filme şi realizatori importanţi din China. Totodată, am constatat alături de oaspeţii chinezi că ambele festivaluri sunt foarte asemănătoare din punct de vedere al structurii programului şi al iniţiativelor destinate perfecţionării tinerilor profesionişti de film", spune, potrivit comunicatului, Tudor Giurgiu, preşedinte TIFF.

Programul delegaţiei SIFF în România a inclus şi o vizită la studiourile Castel Film şi întâlniri cu autorităţile din domeniul cinematografiei.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania.

Etichete: tiff