monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ţepe date nemţilor. Peste 100.000 de lei şi 30.000 de euro, confiscaţi de Poliţia Cluj

În urma perchezițiilor efectuate ieri de către polițiștii clujeni, împreună cu inspectorii fiscali germani, au fost identificați 35 de suspecți. Aceștia au fost audiați de către organele de poliție, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală.

Perchezițiile au continuat și în cursul zilei de azi pe raza județului Cluj, fiind puse în aplicare alte două mandate de percheziție domiciliară la unul dintre suspecți.

Persoanele din prezenta cauză sunt cercetate pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală comise pe teritoriul statului german, printr-un mecanism de fraudare a plăţii TVA, în cadrul căruia au fost utilizate societăţi comerciale de tip "firmă fantomă" din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia şi Austria. Prin interpunerea acestor societăţi comerciale în lanţul tranzacţional se crea aparenţa efectuării unor livrări intracomunitare de autovehicule second - hand deşi în realitate vânzarea se realiza către persoane fizice din România şi, în acest mod, societăţile comerciale din Germania s-au sustras de la plata TVA.


În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate, în vederea expertizării, înscrisuri și documente contabile, zeci de laptopuri, PC – uri, telefoane mobile, tablete și alte dispozitive electronice.

De asemenea, au fost găsiți aproximativ 100.000 de lei și 30.000 de euro într-o locație din județul Cluj, care au fost indisponibilizați în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost aplicată și măsura asiguratorie a sechestrului judiciar asupra a 8 imobile din județele Cluj și Alba.


Polițiști clujeni au pus în aplicare un mandat european de arestare emis pe numele unuia dintre suspecți - bărbat în vârstă de 30 de ani, din Cluj-Napoca. Acesta a fost prezentat azi în fața judecătorilor de la Tribunalul Cluj în vederea confirmării mandatului european de arestare, iar instanța a confirmat măsura dispusă, urmând ca bărbatul să fie predat autorităților germane.