monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O nouă promisiune. Lucrările pentru lărgirea străzii Bună Ziua încep în primăvara lui 2019

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat miercuri că în primăvara anului viitor vor demara lucrările pentru lărgirea străzii Bună Ziua, după ce Primăria Cluj-Napoca a reuşit să devină proprietarul străzii. Anul trecut, municipalitatea dădea o lovitură dezvoltatorilor imobiliari din zonă sistând eliberarea autorizațiilor de construire din cauza încărcării foarte mari a traficului.

“Strada Bună Ziua am reușit să o preluăm, este în proprietatea municipiului Cluj-Napoca, în 3 septembrie a fost demarată o licitație pentru mutarea rețelelor. Avem termen ca până la sfârșitul lunii octombrie să aprobăm studiul de fezabilitate în Consiliul Local, acolo trebuie să avem şi valoarea exproprierilor. Discutăm de aproximativ 60 de parcele care vor trebuia expropriate şi sper ca în şedinţa din luna octombrie să aprobăm indicatorii tehnico-economici după care intrăm în linie dreaptă şi trecem la partea de proiectare. După care vom putea trece la construcţii. Dacă lucrurile merg aşa cum le-am programat, anul viitor în primăvară vom putea începe lucrările la lărgirea străzii Bună Ziua”, a spus Tarcea la un post de radio.

Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, după modernizare, strada Bună Ziua ar urma să aibă 3 benzi de circulație (2 dintre acestea cu sens de mers înspre Calea Turzii), pistă de biciclete, 2 trotuare (lățime trotuar 2m, lățime bandă carosabil 3,25m, pistă bicicliști 2,25m).


Mai mult, pentru descongestionarea traficului în zonă, Primăria Cluj-Napoca mai are în vedere și amenajarea a 2 sensuri giratorii: la intersecţia străzilor Bună Ziua-Măceşului-Trifoiului și la intersecţia străzilor Calea Turzii-Mihai Românul.

„Vom vedea dacă vor fi două benzi înspre Bună Ziua şi una înspre strada Fagului, va avea piste de biciclete, va avea trotuare, va fi o stradă ultramodernă. Pe un sens vor fi două benzi. Astăzi, cele două benzi sunt spre ieşire spre Calea Turzii, aşa arată astăzi proiectul. Acest proiect a fost în dezbatere publică. Am considerat că dacă discutăm de o stradă nouă şi vrem să încurajăm mersul pe bicicletă şi folosirea de mijloace alternative sunt necesar să implementăm şi benzile de biciclete. Aşa a reieşit şi din dezbaterile publice într-o manieră covârşitoare cu piste de biciclete. Nu trebuie să ne gândim astăzi că pistele de biciclete nu au continuitate. Dacă nu începem astăzi niciodată nu vor avea continuitate. Trebuie continuat acest proces pentru biciclişti”, a mai spus Tarcea.


“Ne dorim să facem legătura şi cu cartierul Borhanci. Situaţia de pe strada Fagului este puţin diferită faţă de Bună Ziua, avem un profil de 16 metri şi din nefericire sunt câteva construcţii care vor fi afectate de această lărgire. Acolo trebuie să expropriem şi clădiri. Suntem în faza de studiu, vrem să terminăm Bună Ziua. Strada Bună Ziua la intersecţie cu strada Trifoiului şi Măceşului este un tronson foarte important şi aglomerat”, a continuat viceprimarul.