Actualitate
Reguli noi în autobuzele şcolare. Părinţii nu mai au voie să urce alături de copii
Nici nu au intrat bine în funcţiune că Primăria schimbă regulile de acces în autobuzele şcolare. De săptămâna viitoare, potrivit viceprimarului Dan Tarcea, părinţii nu vor mai putea urca în aceste autobuze să îşi însoţească copiii la şcoală. “Dacă este autobuz dedicat elevilor, nu se mai urcă nimeni în autobuzul respectiv”, spune viceprimarul.
“În această săptămână pot să se urce şi părinţii împreună cu copiii lor să se asigure că lucrurile sunt în regulă, că funcţionează bine. Am avut în prima zi şi 38 de părinţi care au folosit aceste mijloace de transport în comun, astăzi au fost 57 de părinţi. Pentru această perioadă de 45 de zile testăm mai multe variante. În această săptămână vom lăsa şi părinţii să urce împreună cu copiii. Aceste mijloace de transport nu sunt destinate părinţilor sau altor categorii de populaţie, ci strict pentru copiii care sunt în clasa 0-IV. În condiţiile în care un copilaş are un frate mai mare la acelaşi liceu sigur că îi vom da voie şi fratelui să urce în acest mijloc de transport în comun pentru că ar fi culmea ca părintele să îşi aducă un singur copil la şcoală cu maşina”, a spus Tarcea, miercuri, la un post de radio.
„De luni vom încerca să restricţionăm accesul părinţilor în autobuze. Dacă un autobuz are 36 de locuri, 40, pe scaune, în condiţiile în care sunt şi părinţii aceştia ocupă locul copiilor. Aceste autobuze sunt dedicate copiiilor. Dacă este cursă specială dedicată elevilor se poate restricţiona accesul părinţilor. Sigur că în această săptămână autobuzele nu au fost pline cu excepţia celui care merge în Mărăşti, acela a fost foarte plin, 55 de copilaşi au intrat în autobuze. Din zona Mărăşti vin cei mai mulţi copii la aceste două licee”, a mai spus viceprimarul.
Potrivit datelor municipalităţii, ieri au folosit autobuzele şcolare un număr de 129 de copii, iar astăzi numărul a crescut la 175.
“Acest proiect pilot este pentru o perioadă de 45 de zile. Astăzi este prematur să tragem nişte concluzii. Aşa cum au început lucrurile par să meargă în direcţia pe care am aşteptat-o. Dacă în prima zi am avut 129 de copii dimineaţa care au folosit mijloacele de transport în comun pe cele 5 trasee, astăzi sunt 175 de copilaşi care folosesc aceste trasee. Lucrurile par să meargă în direcţia pozitivă, sigur că încă mai este loc de îmbunătăţiri. Pe măsură ce timpul va trece, va fi din ce în ce mai atractiv acest mijloc de transport nou şi copilaşii îl vor folosi. În aceste două licee în clasele 0-IV sunt aproximativ 900 de copii. Bineînţeles că nu toţi copiii vin cu autobuzul pentru că locuiesc în proximitatea liceelor. În prima zi am avut şi câteva disfuncţionalităţi. Şi alte persoane au vrut să se urce în autobuz, dar datoreită Poliţiei Locale şi reprezentanţilor CTP li s-au explicat despre ce e vorba şi au înţeles”, a mai declarat Tarcea.
Fiecare autobuz porneşte la ora 7.15 de la capătul de linie, ajunge în oraş undeva la ora 7.40-7.50.
“Dacă vedem că autobuzele ajung prea repede există posibilitatea să modificăm acest orar, dar este prematur să luăm aceste decizii. Când ajunge în faţa liceului, autobuzul este aşteptat de un echipaj de la Poliţia Locală împreună cu cadrele didactice de la liceu pentru a se asigura că elevii ajung în siguranţă în curtea şcolii. Acest proiect are cel puţin două avantaje. Primul avantaj ar fi că descongestionează traficul. Gândiţi-vă astăzi dacă ar fi fost 175 de copii care au venit cu autobuz şi presupunem că doar 100 ar fi venit cu maşina personală, o maşină ocupă 7 metri în trafic, am descongestionat 700 de metri din traficul de dimineaţă. În al doilea rând, este timpul pe care oamenii îl economisesc, jumătate de oră sau 45 de minute în fiecare dimineaţă timp care îl pot folosi în diverse activităţi sau într-un mod mult mai plăcut decât să stea în trafic”, a mai spus viceprimarul.
Potrivit lui Tarcea, aceste autobuze pot fi folosite şi de alţi elevi care învaţă la alte şcoli.
“Nu trebuie să fie elevi doar la Nicolae Bălcescu sau Avram Iancu. Dacă cineva vine din Mănăştur şi învaţă la Şcoala Bob sigur că poate să se dea jos pe strada Memorandumului dacă părinţii îl lasă să traverseze. Autobuzele şcolare nu le-am inventat noi, peste tot funcţionează. Dacă este autobuz dedicat elevilor nu se urcă nimeni în autobuzul respectiv”, a conchis Tarcea.