monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un copil de 5 ani din Apahida a plecat de acasă pe bicicletă. A fost găsit la Jucu

Poliţiştii Clujeni au fost solicitaţi să intervină pentru găsirea unui copil în vârstă de 5 ani din comuna Apahida care a dispărut de la domiciliu.

“La data de 10 septembrie, în jurul orei 17.05, poliţiştii clujeni au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că de pe raza comunei Apahida, a dispărut de la domiciliu un copil în vârstă de 5 ani, ieşit la plimbare cu bicicleta, în jurul orei 13.30, pentru a ajunge la o casă a familiei, aflată în construcţie, în aceiaşi localitate dar nu a ajuns acolo iar părinţii l-au căutat singuri până la ora apelului”, transmite IPJ Cluj.

Pentru găsirea copilului au fost mobilizaţi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie judeţean Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliția Municipiului Cluj-Napoca, poliţişti criminaliști împreună cu câinele de urmă, poliţişti din cadrul Poliției Locale Apahida și jandarmi din cadrul Inspectoratului Jedeţean de Jandarmi Cluj.


“În timpul operaţiunilor de căutare, tatăl copilului a fost contactat telefonic de fratele său, din comuna Jucu, judeţul Cluj, care i-a adus la cunoştinţă faptul că minorul este la locuinţa sa, unde l-a găsit în momentul în care a ajuns acasă”, mai spun poliţiştii.