monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Șoc pentru polițiștii clujeni după un accident. La volan era un minor de 14 ani

Poliţiştii clujeni cercetează un minor de 14 ani pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.

La data de 9 septembrie, în jurul orei 15.50 pe strada Moş Ion Roată din Cluj-Napoca a avut loc un accident rutier.

“Un minor în vârstă de 14 ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism pe strada Moş Ion Roată, nu a respectat semnalele de oprire efectuate de către poliţişti şi în încercarea de a fugi de aceştia, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare lovind un alt autoturism care era parcat. În urma accidentului a fost rănit uşor minorul şi au fost avariate cele două autoturisme. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, transmite IPJ Cluj.