monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O aplicaţie care personalizează camerele de hotel la cererea clienţilor, a fost dezvoltată la Cluj

Camera de hotel poate fi personalizată la cererea clienţilor, care pot solicita perne sau saltele speciale şi un meniu preferat, printr-o aplicaţie pentru desktop şi mobil, Doorie, dezvoltată de Anca Goron, o tânără din Cluj-Napoca, absolventă a unui doctorat de Inteligenţă Artificială.

Sursă foto: http://assistivetechnologyblog.com

Anca Goron a declarat că ideea aplicaţiei i-a venit după ce a călătorit în peste 50 de ţări şi a avut nevoie de diverse lucruri de la hotelurile în care s-a cazat, astfel încât şederea să fie cât mai confortabilă.

„Am lucrat şase luni la dezvoltarea aplicaţiei de desktop şi mobil pe care am numit-o Doorie, un asistent universal de călătorie. Cu ajutorul aplicaţiei, clienţii pot cere hotelului partener informaţii legate de cameră, pot cere un meniu, dacă sunt vegetarieni sau urmează un regim medical, perne speciale, temperatura pe care o preferă în cameră, dacă vor un anumit tip de pat sau de saltea. De asemenea, pot cere să li se pună la dispoziţie încărcător de telefon, să fie camera luminoasă, iar toate aceste solicitări se trimit hotelului astfel încât, la cazare, să nu se mai piardă timp iar clientul să ceară atunci ce are nevoie. Ideea aplicaţiei mi-a venit după ce am călătorit în peste 50 de ţări şi am fost cazată în diverse hoteluri şi doream o şedere cât mai confortabilă. Am dezvoltat aplicaţia din economiile proprii”, a spus Goron, absolventă a UTCN şi a unui doctorat în Inteligenţă Artificială, informează Mediafax.


Potrivit acesteia, aplicaţia Doorie poate să reţină şi numerele de la pantofi ale clienţilor, dar şi brandurile lor preferate de cămăşi, astfel încât un om de afaceri care se cazează poate avea în dulap cămaşa preferată gata călcată pentru a putea participa la un anumit eveniment.

„Cu un buton din aplicaţie, clienţii pot trimite hotelului partener comenzi legate de curăţenie, de room service şi văd ce servicii sunt oferite. Aplicaţia reţine istoricul clienţilor şi ce au comandat în alte hoteluri, preferinţele lor, iar cu ajutorul unui algoritm se pot formula sugestii”, a explicat Anca Goron.


Aplicaţia este disponibilă gratuit în Google Play şi Apple Store, fiind deja folosită în două hoteluri din Cluj-Napoca.

„Vrem să intrăm cu Doorie şi în hoteluri din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării, apoi să ne extindem în străinătate anul viitor”, a precizat Anca Goron.