monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Compania de Apă “Someş” Cluj, pierderi record în urma branșamentelor ilegale

Compania de Apă “Someş” Cluj a înregistrat în acest an pierderi de 260.000 de lei în urma branşamentelor ilegale la reţeaua de apă şi canalizare ale unor locuitori din 43 de localităţi ale judeţului, care sunt daţi în judecată.

sursa foto ziardecluj.ro

Purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă “Someş”, Lucian Croitoru, a declarat, miercuri, că cele mai multe branşamente ilegale – aproape 200, au fost îregistrate în comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca.

“În perioada ianuarie - iulie 2018, doar în sistemul zonal Cluj – care include municipiul Cluj-Napoca şi localităţile pe de aliniamentul Gilău – Gherla, au fost descoperite un număr de 531 branşamente sau racorduri ilegale, atât la reţeaua de apă, cât şi la cea de canalizare, în 43 de localităţi din judeţ. Unele persoane aveau branşament la apă dar, la un moment dat, s-au legat şi la canal fără să plătească. Valoric, pierderile de apă şi canal se ridică în această perioadă la 260.000 lei, fiind vorba despre zeci de mii de mc de apă şi apă-canal. Zonele ar fi Floreşti - 197, Cluj-Napoca – 86, Dezmir - 48, Gilău – 39”, a spus Croitoru.


Potrivit acestuia, persoanele care au fost descoperite că s-au branşat ilegal trebuiesă plătească retroactiv facturile pentru apa consumată şi să intre în legalitate, iar cele care nu fac acest lucru sunt acţionate în instanţă de către companie.

Compania de Apă “Someş”, înfiinţată în anul 1892, este unul dintre cei mai mari operatori regionali de alimentare cu apă şi colectare-epurare ape uzate din România, care deserveşte aproape trei sferturi de milion de locuitori din judeţele Cluj şi Sălaj.