monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scene desprinse parcă din filmele de groază la Spitalul Județean Cluj

Deputatul Emanuel Ungureanu a făcut pentru a doua oară în acest an o vizită la Serviciul de Anatomopatologie a Spitalului Județean Cluj pentru a arăta în ce condiții sunt nevoiți să lucreze angajații.

Miros puternic de cadavru, pereți scorojiți, igrasie, geamuri crăpate, sisteme de aerisire din Evul Mediu, toate acestea se găsesc într-unul dintre cele mai mari spitale din Cluj.

Condiții de muncă execrabile pentru angajați

„Un loc în care nu ar trebui să trăiască nici măcar șobolanii”. Așa începe Emanuel Ungureanu o filmare pe care a distribuit-o pe Facebook, în care arată condițiile în care sunt nevoite să lucreze zeci de persoane, zi de zi, angajați ai Serviciului de Anatomopatologie a Spitalului Județean Cluj.


Este a doua oară când deputatul ajunge în subsolul clădirii și se confruntă cu aceeași situație. În cinci luni de zile, condițiile nu s-au îmbunătățit cu nimic, iar una dintre cele mai palpabile dovezi este o mătură, a cărei scop a devenit acela de a ține un geam închis. Și în aprilie și acum, la sfârșitul lui august, acea mătură este tot acolo, având același rol.

„Este un miros îngrozitor de formol, iar aerisirea se face doar prin ușă. Vă arăt cum nu s-a schimbat nimic după atâția ani. O să vă arăt în ce hal arată pereții. Uitați-vă rugina și mizeria de subsol.  Îmi pare rău că nu pot să redau mirosul acestei încăperi. De cinci luni de zile am vorbit despre aceste lucruri și nu s-a întâmplat nimic. În acest film de groază să știți că trebuie să trăiască oameni de foarte mulți ani. Sunt asistente de anatomie patologică. Geamurile sunt antice, faianța e desprinsă. Aici lucrează oameni. Se lucrează în condiții infernale. Îi invit pe clujeni să se convingă cu ochii lor că nu exagerez, că mirosul de mort și de formol este foarte persistent, iar un om nu ar trebui să stea nici măcar două minute aici. Acestea sunt condițiile de lucru pentru niște oameni din Clujul european, Clulul de cinci stele, orașul care se laudă cu o universitate de medicină ultraperformantă și care își lasă angajații în condițiile de infern pe care vi le-am arătat”, a spus Emanuel Ungureanu.


Autoritățile nu iau măsuri

Deputatul a făcut sesizări la autoritățile competente, însă până acum nu a fost luată nicio măsură.

„Să știți că cei de la Direcția de Sănătate Publică din Cluj care au fost aici acum câteva zile nu au intrat. Le-a fost groază să intre, nu au făcut niciun fel de raport încă. Se vede și de afară că e vorba de o locație pe care, într-un oraș cu peste 270 de mii de locuitori, cei care conduc sistemul sanitar, autoritățile locale și județene nu reușesc să o relocheze. Nimeni de la Inspecția Teritorială de Muncă nu a venit să constate că aici nu pot să lucreze oameni. Se lucrează în condiții infernale. Eu am insistat pe lângă autoritățile locale, județene, ministrul Sănătății, DSP să mute serviciul de Anatomopatologie într-o zonă salubră. Nu am primit niciun fel de răspuns”, a explicat deputatul.


Emanuel Ungureanu a declarat că dorește să facă plângeri penale împotriva celor vinovați de condițiile de muncă ale angajaților.