monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parcări moderne, ținute închise de autoritățile clujene

Lipsa parcărilor dă bătăi șoferilor din întreaga țară. Autoritățile de prea puține ori se concentrează pe realizarea de noi parcări și, aparent, cele care există, sunt ținute închise.

În judeţul Cluj, în apropiere de Cîțcău, paradoxul a atins cote maxime. În timp ce șoferii de cursă lungă sunt nevoiți să înnopteze sau să își facă timpii de odihnă pe marginea șoselelor, pe DN1C au fost amenajate parcări dotate la standarde internaţionale, doar că stau încuiate. Motivul pare a fi, ca de obicei, birocraţia, relatează dejeanul.ro.

Proiectul de reabilitare a Drumului Național 1C, demarat în 2009 pentru suma de 241 milioane de lei plus tva,  cuprindea și amenajarea a două parcări pentru șoferii autovehiculelor de mare tonaj, dotate cu toalete și dușuri, în suprafață de două hectare fiecare.


Reabilitarea șoselei s-a încheiat în 2014, însă nici urmă de cele două parcări. În cele din urmă, constructorul spaniol s-a apucat de treaba, dar suprafață parcărilor a fost redusă de la două hectare la doar câteva sute de metri pătrați. Acestea au fost construite la ieșire din comună Câțcău. Cele două parcări sunt dotate cu locuri de luat masa, locuri de parcare pentru TIR-uri, autocare, autoturisme, dar și toalete.

Deși lucrările la cele două parcări au fost finalizate în decembrie 2017, drumarii au montat parapeți din beton pe aleile de acces, pentru ca șoferii să nu le poată folosi. Între timp, acestea au fost aproape acoperite de vegetația crescută în exces în timpul verii.


Întrebați despre cele două parcări, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu știau că lucrările au fost finalizate, dar spun că cel mai probabil vor fi deschise curând, fără a înainta și o dată exactă.

„Parcările respective, din ce am reușit eu să aflu, s-au finalizat sau sunt aproape de finalizare lucrările și apoi urmează să se facă recepția. Pentru o parcare nu ar trebui să stăm că pentru o autostrada” a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR, potrivit dejeanul.ro


Până atunci, șoferii sunt nevoiți în continuare să folosească drept toalete, bălăriile din preajma parcărilor.

Etichete: catcau cluj dej parcare