monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Preţ modificat la medicamente pentru a încuraja consumul de generice

Ministerul Sănătăţii încurajează consumul de generice prin modificarea modului de calcul al decontărilor pentru medicamentele care se acordă gratuit.

Ministerul Sănătăţii a modificat modul de calcul al preţurilor de decontare pentru medicamentele care se acordă gratuit pentru diabet, SIDA sau cancer, astfel încât să fie încurajat consumul de medicamente generice.

Ministerul Sănătăţii a publicat, vineri, în Monitorul Oficial, Ordinul referitor la aprobarea Listei şi preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a modului de calcul a acestora.

Potrivit Ordinului, în cazul în care un medicament inovativ din lista C2 nu are un generic corespondent, atunci acesta va fi decontat 100%, ca şi până în prezent. În cazul în care pe lista C2, pe lângă medicamentul inovativ există mai multe medicamente generice cu aceeaşi substanţă activă, conform noilor prevederi, începând cu data de 1 septembrie, toate acestea se vor deconta la un preţ de maxim 120% faţă de preţul cu amănuntul, adică preţul din farmacie, al celui mai ieftin medicament. „Astfel, decontarea tratamentelor necesare bolnavilor cronici va putea fi susţinută în continuare de către autorităţile sanitare”, au precizat reprezentanţii Serviciului de Presă al Ministerului Sănătăţii.

Bolnavii nu vor fi afectaţi de schimbarea modului de calcul

Medicamentele din lista C2 sunt cele pe care statul le acordă gratuit pentru bolnavii cu afecţiuni precum diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, afecţiuni oncologice, hemofilie, transplant. Ritli Ladisalu, ministrul Sănătăţii a asigurat că bolnavii vor beneficia, ca şi până acum de tratament.

“Deoarece sunt medic şi pentru mine pacienţii sunt cei mai importanţi, de la început aş vrea să subliniez că, bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate, vor beneficia, ca şi până în prezent, de tratament gratuit. În ultimii ani, consumul medicamentelor pentru boli cronice a crescut în raport cu fondurile pe care le avem disponibile. Vrem să încurajăm folosirea medicamentelor generice, adică a acelor medicamente cu costuri mai mici, dar cu efecte terapeutice similare cu ale medicamentelor inovative”, a declarat ministrul Ritli Ladislau.

Economii anuale de 150 milioane lei

Conform primelor calcule realizate de reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în urma aplicării noilor măsuri se vor putea realiza economii în valoare de aproximativ 150 milioane lei anual în cadrul programelor de sănătate ceea ce va permite Ministerului Sănătăţii să poată susţine costurile necesare asigurării, în continuare a acestor medicamente gratuite pentru pacienţi.

În Lista C2 sunt incluse peste 1.400 de medicamente necesare tratamentului unor boli cronice, care corespund la aproximativ 400 denumiri comune internaţionale.