monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Descinderi ale polițiștilor în Someșu Rece și Măguri Răcătău. Nereguli la firme care vând lemne

În urma unor acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, peste 230 de metri cubi de lemn, de peste 78.000 de lei, comercializați ilegal, au fost confiscați valoric. De asemenea, s-au aplicat sancțiuni de 10.000 de lei.

În perioada 22 - 23 august polițiștii împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au acționat pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite din domeniul silvic referitoare la tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.

Acțiunile s-au derulat pe raza localităților Turda, Mihai Viteazu, Gilău, Someșu Rece și Măguri Răcătău.


Pentru neregulile constatate, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 10.000 de lei și a fost confiscat valoric material lemnos de peste 78.000 de lei.

“De exemplu, la data de 22 august a fost efectuat un control de specialitate la un depozit de pe raza localității Mihai Viteazu unde s-a stabilit că, în perioada 1 - 22 august, administratorul întreprinderii individuale ar fi comercializat peste 76 de metri cubi de cherestea lemn rășinoase fără documente legale. Administratorul a fost sancționat contravențional și s-a dispus măsura confiscării contravalorii  materialului lemnos comercializat ilegal. La data 23 august au fost efectuate controale la o societate cu sediul în Florești și la un depozit al acesteia de pe raza localității Someșu Rece. În urma controlului, s-a stabilit că în perioada 1 iulie -23 august administratorul societății ar fi comercializat peste 156 metri cubi lemn de lucru din specia rășinoase, fără documente legale. Prin urmare, acestuia i s-a aplicat o sancțiune contravențională, iar materialul lemnos comercializat ilegal a fost confiscat valoric”, transmite IPJ Cluj.