monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE O mașină s-a răsturnat în centrul Clujului FOTO

Un accident grav a avut loc marți după-masă chiar în centrul municipiului Cluj-Napoca. O mașină s-a răsturnat pe mijlocul drumului. Traficul este blocat pe Moţilor şi nu circulă nimic spre şi dinspre cartierul Mănăştur.

Calea Moților a fost închisă, iar traficul deviat. În acest moment, echipajele SMURD încearcă să îl scoată pe șofer dintre fiarele contorsionate. Din spusele martorilor, șoferul ar fi intrat pe contrasens și s-ar fi lovit de un autobuz.

„Din informațiile preliminare nu există niciun deces. Este vorba despre un accident rutier între un mijloc de transport în comun și un autoturism”, a declarat Ciprian Cornea, purtător de cuvânt în cadrul ISU Cluj.


„Conform primelor informații un conducător auto care circula pe prima bandă ar fi efectual un viraj pentru a pătrunde pe cea de-a două bandă de circulație, moment în care șoferul autovehiculului care se afla pe cea de-a doua bandă ar fi fost determinat să facă pentru a evita coliziunea un viraj și să intre pe banda destinată mijloacelor de transport în comun, astfel că a acroșat un autobuz, iar ulterior și pe vehiculul aflat pe prima bandă. Urmează să se stabilească exact mecanismul de producere a accidentului. Rănit grav este șoferul din autovehiculul care a acroșat troleibuzul. A fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis Carmen Pompaș, purtătorul de cuvânt IPJ Cluj.

Sursa foto Info Trafic jud. Cluj si Facebook Bogdan Andrei