monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Maşinile cu volan pe dreapta vor fi INTERZISE în România. Cât costă mutarea lui pe stânga

Autovehiculele provenite din afara UE care au volanul pe dreapta nu vor mai putea fi omologate în România, prevede un Ordin al Ministrului Transporturilor. Proprietarii care au deja astfel de maşini le pot folosi în continuare au reprezentanţii Registrului Auto Român - RAR.

Ordinul ministrului Transporturilor se referă la autovehiculele cu volan pe dreapta care sunt aduse din afara UE, deci îşi va face efectul după ce Marea Britanie - de unde se importă cele mai multe astfel de maşini - va ieşi din Uniunea Europeană. Desigur, normativul îşi face efectul imediat asupra autovehiculelor aduse din alte ţări non-UE.

„Proprietarii care deţin astfel de maşini le pot utiliza în continuare, dar acestea nu vor mai putea fi omologate pentru diverse modificări, cum ar fi schimbarea culorii sau a unor parametri prevăzuţi în cartea tehnică”, au menţionat reprezentanţii RAR. Potrivit acestora, proiectul normativ este justificat întrucât 2,5% din accidentele auto au loc cu implicarea autovehiculelor cu volan pe dreapta, 100% fiind vina şoferilor, din cauză că infrastructura din România nu este propice conducerii acestui tip de maşini.


„Preşedintele RAR a înaintat chiar azi o propunere prin care maşinile cu volan pe dreapta să fie omologate ca şi până acum, indiferent de unde ar proveni, dar la prima inspecţie tehnică periodică (ITP) să fie respinse”, au mai arătat reprezentanţii Registrului Auto Român.

Potrivit normelor aflate acum în vigoare, orice maşină înregistrată într-o ţară a Uniunii Europene poate circula peste tot în UE. După Brexit însă, maşinilor înregistrate în Marea Britanie le-ar putea fi interzisă libera circulaţie în ţările Uniunii. Rămân totuşi cu semnul întrebării maşinile înmatriculate în Malta, Cipru şi Irlanda - ţări UE în care se circulă, de asemenea cu maşini cu volan pe dreapta. Ordinul va intra în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.


Cât costă mutarea volanului de pe dreapta pe stânga? Potrivit reprezentanţilor RAR, această operaţiune ar avea un preţ estimativ cuprins între 1.000 şi 1.500 de euro, însă specialiştii din service-urile auto spun că lucrearea propriu-zisă este complicată şi greu de garantat. „Elementele de siguranţă, cum este caseta de direcţie, nu pot fi comercializate pe piaţa liberă, deci e nevoie de o sacetă nouă. În plus, se schimbă cam tot ce e la bord, fire, oglindă etc. - este complicat şi de dat garanţie la o astfel de lucrare”, a declarat Dan Barbu, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente - ASSAI.

„Au fost aduse multe astfel de maşini, pentru că sunt ieftine, dar reconfigurarea aceasta ar putea costa la fel de mult cât a costat maşina”, conchide liderul ASSAI.


În acest moment, în România sunt omologate aproximativ 70.000 de maşini cu volan pe partea dreaptă, mai precizează RAR.

În ultimii 3 ani, în România au fost importate aproape 51.000 de maşini “englezeşti”. La acestea se adaugă cele înmatriculate în Bulgaria, pentru care nu sunt date oficiale. Potrivit RAR, cele mai multe maşini cu volan pe dreapta au fost aduse din Marea Britanie (44.790), Irlanda (1.944), Bulgaria (1.328) şi Ucraina (1.213).


Conform datelor Poliţiei, 90% dintre accidentele în care sunt implicate maşini cu volan pe dreapta, şoferul acestora se face vinovat de producerea coliziunilor.