Joc la șură în Chinteni. O mână de tineri au înviat un obicei uitat de câteva decenii

Pe vremea bunicilor, șura era un loc de adunare, unde cu mic, cu mare se întâlneau oamenii, indiferent că era vorba de o nuntă, un botez sau o înmormântare. De multe ori, tot în șură, sătenii organizau seară de joc, unde dansau cât îi țineau picioarele.

Ținând cont de micile plăceri ale românilor de odinioară, membrii organizației Zestrea, o asociație care se ocupă cu adunarea și păstrarea folclorului românesc autentic au organizat un „Joc la Șură” în comuna Chinteni, iar sute de oameni, atât din sat cât și din Cluj, au participat cu drag și dor pentru tradițiile ce păreau pierdute.

Cu porțile larg deschise

Pe măsură ce te apropiai de „Căsuța cu Zestre”, loc deja celebru în Chinteni pentru sutele de costume tradiționale care se găsesc acolo, auzeai din ce în ce mai tare cum muzicanții cântau cu spor, de răsuna întreg satul. Porțile curții erau larg deschise, iar pe de-o parte și de cealaltă erau așezate scaune și mese pentru cei care doreau să își tragă sufletul sau voiau doar să se bucure de fericirea celor care jucau. Ceterașul Șandorică Ciurcui și taragotistul Marc Anghel se ocupau de atmosferă.

Îndată ce pășeai în curte, șura se afișa în toată splendoarea ei, cu porțile luate și sprijinite de un perete mai încolo, și cu scânduri așezate pe jos pentru ca bătaia din picior să fie cât mai sprintenă și să se audă bine. În aer plutea miros de gulyas. Incredientele clocoteau toate în ceaun, iar pâinea proaspătă și ardeii iuți abia așteptau ca oamenii să se înfrupte din ele.

Pentru Sebastian Paic, cel care a găzduit eveniment în curtea casei în care locuiește, ideea a venit în momentul în care s-a mutat în Chinteni. Fiindcă un iubitor de tradiții românești, când vede o șură, primul lucru la care se gândește este un joc.

„Ideea a venit de la sine, pentru că am ajuns în Chinteni prin bunăvoința găzdașului meu, unde locuiesc acum. El m-a invitat aici, mi-a arătat casa și în curte este o șură. Ei bine, când am văzut-o, primul gând a fost că aici se poate organiza un joc la șură. Prima dată am reușit să punem în practică acest gând în 2016, în iunie, iar aceasta este a doua ediție. După ce am făcut noi jocul la șură, lumea a început să își amintească de această tradiție, apoi am început să aud că în satele din jurul Clujului a început încet să învie acest obicei”, a spus tânărul.

Jocul s-a încins

Lumea a început încet să se adune, marea majorite îmbrăcați în costume tradiționale. Era duminică, zi de sărbătoare. Unii fuseseră la biserică, după care au luat prânzul și apoi s-au îmbrăcat în straie populare și au mers la joc. Muzicanții cântau și mai cu foc, iar prima pereche a spart gheața și s-au dus în mijlocul șurii. Pe urmă, din ce în ce mai mulți au prins curaj.

Feciorii învârteau fetele pe sub mână, iar poalele rochiilor lor se umflau, în timp ce catrințele sau zadiile se înfășurau în jurul lor. Apoi se desprindea fiecare de fata pe care o juca și feciorii se luau la întrecere, să vadă, care sare mai sus, care bate mai bine din picior. Însă nu era niciun urmă de invidie, doar zâmbete și vorbe bune. Câte unul, mai în vârstă, zicea câte o strigătură de reușea, cumva, să acopere muzica.

Mâncare tradițională pentru un eveniment tradițional

După atâta joc, era nevoie de o pauză de mâncare, iar gulyasul a fost servit. Oamenii prezenți l-au mâncat cu poftă. Însă nu au zăbovit prea mult la mese, că îndată ce muzica a început să răsune, șura a fost iar plină de perechi.

Apoi, câțiva bărbați s-au întins într-o horă, dansând „sârba”, un dans popular românesc, din marea familie a dansurilor balcano-carpatice, răspândit în România și Republica Moldova, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinși în cerc. Așadar, ritmul era rapid, iar afară era cald, iar fire de transpirație au început să curgă, șiroaie, pe tâmplele lor. Însă nu dădeau semne că ar vrea să obosească, deși, poate, nu își mai simțeau picioarele.

„Pe mine mă dor picioarele doar când mă uit la ei”, a spus un tânăr, care îi privea curios de pe margine.

Unul dintre ei și-a luat clopul și l-a aruncat pe unde a apucat, însă nu s-a desprins de ceilalți. Parcă, să le facă în ciudă, muzicanții au început să cânte și cu mai mult spor. În cele din urmă s-au desprins. Însă s-au odihnit doar câteva minute, după care au luat iar fetele la dans, chiar dacă nu au reușit să își tragă sufletul așa cum ar fi trebuit. Muzica îi îmbia la joc.

Cei mai în vârstă, care au prins vremurile în care acest tip de eveniment social se organiza cu regularitate, nu puteau să nu își exprime încântarea.

„Ce frumos. Parcă sunt iar tânără și aștept să mă ia un fecior la joc”, a spus o femeie, iar unul dintre bărbați, auzind-o, a invitat-o la o „învârtită”.

Un joc pentru toate etniile

În momentul în care Sebastian Paic a gândit să organizeze un astfel de eveniment, nu s-a gândit că va reuși chiar să revitalizeze un astfel de obicei. Însă, printr-o tradiție ce părea să fie uitată, a reușit să adune români, maghiar și chiar și rromi, care, împreună, lăsând orice diferență la o parte, s-au distrat și au socializat.

„La prima ediție au fost 300 de persoane, deși a plouat de dimineața până seara. Oamenii au venit și s-au bucurat. Marea majoritate a oamenilor erau din sat, din Chinteni. S-au bucurat, au venit în costume. De asemenea, invitația  fost făcută către toți membrii comunității, așadar au fost și vecinii maghiari și cei rromi. Așa erau comunitățile mai de mult, așa sunt și acum, așa era și jocul înainte. Jucau și români și maghiar și rromi împreună și dacă vrem să respectăm tradiția, în primul rând trebuie să înțelegem faptul că cultura tradițională dintr-o astfel de zonă, multietnică, s-a creat în această simbioză multietnică”, a concluzionat Sebastian Paic.

Muzicanții au cântat, lumea a jucat și s-a veselit chiar și după ce soarele a asfințit.