Actualitate
După ani de așteptare, dejenii au barieră la intrarea în Dej dinspre Cluj
De câteva zile, conducătorii auto care tranzitează municipiul Dej, și nu numai, sunt mai puțin nervoși. Și asta din cauza faptului că cele două bariere instalate la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în municipiul Dej dinspre Cluj-Napoca au fost puse în funcțiune.
Potrivit Dej24, lucrările de punere în funcțiune a instalației de semnalizare optică și acustică a apropierii trenurilor au debutat în urmă cu mai multe săptămâni, iar recent acestea au fost finalizate. În urmă cu doar câteva zile, cele două bariere, situate pe DN1C, la intrarea în municipiul Dej dinspre Cluj-Napoca, au fost puse în funcțiune.
Prin intermediul acestei investiții, autoritățile doresc fluidizarea circulației rutiere, evitarea ambuteiajelor, dar și reducerea accidentelor rutiere sau feroviare, informează Dej24.
Vă reamintim, îndeosebi pe perioada weekend-urilor, din cauza faptului că șoferii trebuiau să oprească și să se asigure la trecerea la nivel cu calea ferată, se formau cozi kilometrice pe ambele sensuri, punând la grea încercare nervii conducătorilor auto.
Investiția în această zonă a fost posibilă ca urmare a modificării O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, act normativ prin care se instituie, sub sancţiune contravenţională, obligaţia administratorului căii ferate de a instala bariere sau semibariere cu semnalizare acustică și optică la trecerile la acelaşi nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor internaţionale „E”, precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere.