monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pericol de explozie în Florești. Un șofer neatent a lovit o țeavă de gaz

Un șofer a spart o țeavă de gaz după ce a lovit-o cu mașina, în timp ce incerca să parcheze. Pompierii au intervenit de urgență, fiindcă în toată zona a avut loc scurgeri de gaze.

Incidentul s-a petrecut pe strada Stejarului din Florești, iar familiile din zonă au rămas fără gaz. Pompierii au ajuns de urgență la fața locului și au reușit să izoleze zona. Ulterior, specialiștii în astfel de evenimente au ajuns de asemenea și s-a lucrat pentru stoparea scurgerilor de gaz.

„Am fost anunțați prin apel unic de urgență 112, referitor la o conductă de gaz spartă. Ne-am deplasat cu o autospecială de intervenție de la garda Florești. S-a constatat că este vorba despre o conductă de faz gaz spartă care alimenta un bloc de locuințe. Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor până la sosirea echipei de intervenție a distribuitorului de gaz. În acest moment colegii mei s-au restrat, iar distribuitorul au făcut lucrările necesare”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.


Întregul bloc de locuințe a fost verificat și aerisit. Pompierii împreună cu echipajul de intervenție a distribuitorului de gaz au verificat întregul imobil, iar locuitorii din Florești sunt în afara oricărui pericol.