monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Încă o licitație câștigată de polonezi la Cluj. Vor livra 50 de troleibuze noi. Ce dotări au

Producătorul polonez Solaris a depus singura ofertă la licitaţia lansată de Primăria Cluj-Napoca pentru achiziţia a 50 de troleibuze, valoarea contractului fiind estimată la 123 de milioane de lei.

Solaris Bus & Coach a depus până la termenul limită de 9 iulie singura ofertă la licitația pentru achiziţia 50 de troleibuze noi de 18 metri, lansată în luna mai de Primăria Cluj-Napoca, conform datelor din noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice.

“Am semnat, luni, raportul procedurii pentru achiziția de 50 de troleibuze noi pe fonduri europene. A fost o procedură de licitație cu mai mulți interesați în participare, dar cu un singur câștigător, unul singur a depus oferta efectivă pentru achiziția de troleibuze. E vorba de un acord cadru pentru 50 de troleibuze, valoarea acordului cadru este de 123 milioane lei, iar valoarea unui troleibuz este de 2.466.000 lei fără TVA. Aceste troleibuze sunt de ultimă generație, cu toate dotările aferente, începând de la podea joasă pentru persoanele cu dizabilități, la toate facilitățile care înseamnă siguranță, camere video, WI-FI, 140 de locuri, din care 36 de locuri pe scaune, aer condiționat, adică toate acele facilități specifice unui mijloc de transport în comun european sunt asigurate în noua licitație. Firma Solaris a câștigat licitația. Mai avem autobuze de la ei. Sunt singurii care au depus ofertă, au fost vreo patru firme care au cerut caietul de sarcini, au cerut lămuriri. Se poate încheia contractul, aici nu mai există problema contestațiilor”, a anunțat primarul Emil Boc la un post de radio.


Cele 50 de troleibuze urmează să fie achiziţionate în baza unui acord cadru pe o perioadă de 48 de luni. Valoarea totală a acordului este de 123 milioane lei, fără TVA, fondurile fiind asigurate prin Programul Operational Regional – POR și buget local.

Conform caietului de sarcini, troleibuzele vor fi de tip articulat, noi, cu planșeu jos (podea coborâtă) şi facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă.


Cel mai probabil, noile troleibuze vor ajunge la Cluj în toamna anului viitor.

Municipiul Cluj-Napoca mai lansase pe 15 februarie o licitaţie pentru achiziţia a 50 de troleibuze, acordul cadrul având atunci o valoare estimată de 97 de milioane de lei (21 milioane de euro) şi o durată de 48 de luni. Pe 30 martie, licitaţia a fost însă anulată. Motivul? „La data limită de depunere ofertă nu exista nici un ofertant înscris care a depus ofertă de preţ", se explică în anunţul publicat în SEAP.


Producătorul polonez Solaris a mai livrat recent la Cluj şi primele autobuzele electrice din România. Reamintim că municipiul Cluj-Napoca este primul oraș din România care a introdus autobuzele electrice. Această licitație a fost câștigată de compania Solaris. În prima fază, au fost livrate 11 autobuze, însă contractul prevede un total de 30 de autobuze electrice pentru transportul public. Acestea au fost puse în circulație pe 1 iunie.

Preţul unui autobuz electric este de 500.000 de euro, astfel că primele 11 costă 5,5 milioane de euro. În iulie 2017, când a fost finalizată licitaţia, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, spunea că finanţarea primelor 11 autobuze este asigurată din fonduri elveţiene. Primăria din Cluj-Napoca este astfel prima din România care achiziţionează şi pune în circulaţie autobuze electrice. Vehiculele au o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wifi, cu camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi.