monitorulcj.ro Menu
Actualitate

La Florești, canalizările refulează și dacă nu plouă. Șulea îi ironizează pe floreșteni pe internet

Pe strada principală din Florești, în decursul zilei de marți, canalizarea a refulat, chiar dacă nu a plouat deloc.

Din cauza faptului că sistemul de canalizare nu mai face față numărului mare de apartamente racordare, apa menajeră ieșea la suprafață ori de câte ori plouă. În descursul zilei de marți, însă, asta s-a întâmplat chiar dacă nu era nici urmă de nori pe cer. Floreștenii sunt, ca de obicei, supărați pe administrația locală, că nu se ia nicio măsură.

„Azi pe strada Avram Iancu canalul principal care colectează apa menajeră a cedat fără să fi plouat .Azi fiind o zi caniculară la Cluj am avut parte de o fântână arteziană plină de dejecții cu mirosul aferent demn de filmele de groază. (a trebuit să trec cu copilul printr-o baltă plină ochi cu dejecții a fost o experiență interesantă care mă ducea cu gândul la evul mediu timpuriu)
Acesta este unul din efectele proastei administrări și a lipsei de viziune urbanistică marca Dragii mei dragi”, a scris Mihai Curteanu, un floreștean, pe rețelele de socializare.


Fiind activ pe Facebook, Horia Șulea s-a grăbit să vină cu un răspuns plin de ironie.

„Ce noroc pe bietul copilaș că l-ați purtat prin baltă. Deh, era greu să traversați strada.  Părinți responsabili, demni de Protecția Copilului, care de dragul unei grozăvii de Facebook sunt în stare a face isprăvi de genul. Cu gândul la hoardele de imbecili menționate de Umberto Eco, sunt ferm convins că știți că sistemul de canalizare (ape pluvial, ape menajere, furnizare apă potabilă) aparțin și sunt administrate de CAS SA, căreia de altfel îi și plătiți pentru aceste servicii. Adică administrația public locală realizează aceste sisteme (sau dezvoltatorul și apoi acesta le donează primăriei), CAS SA realizează verificarea sistemului și, dacă el e conform, îl preia și îl administrează. Legat de Avram Iancu, da, acesta este un sector de drum European și național administrat exclusive de DRDP. La fel ca toate drumurile naționale și europene. Poate pentru dumneavoastră LEGEA e un blab la bla. Pentru cei ancorați în realitate, legile se respectă, nu se iau în derâdere”, este o parte din mesajul publicat de primarul Horia Șulea.

Etichete: floresti