monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dosarul deschis şoferului maşinii înmatriculate cu M...PSD, declarat oficial ÎNCHIS

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 3 au admis propunerea reprezentanţilor Brigăzii Rutiere a Capitalei de clasare a dosarului deschis în cazul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate cu numere M...PSD, astfel că dosarul a fost închis.

După ce iniţial Brigada Rutieră a Capitalei a deschis dosar penal pentru fapte în cazul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate cu numere M...PSD şi i-au reţinut permisul acestuia, pe motiv că automobilul nu are drept de circulaţie în ţară cu acele plăcuţe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunţat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei, ulterior ei au propus clasarea dosarului.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au admis, marţi, propunerea de clasare, astfel că dosarul a fost închis, au declarat, pentru MEDIAFAX, reptezentanţii Parchetului.


Potrivit Mediafax, avocatul lui Răzvan Ştefănescu, Ioana Mateş, a precizat că li s-a comunicat soluţia de clasare şi că vor merge la sediul Brigăzii Rutiere pentru a ridica permsiul.

Agenţia suedeză a Transporturilor a decis anularea, începând din 1 august, a numărului de înmatriculare personalizat al vehiculului depistat în România care conţinea un mesaj obscen la adresa Partidului Social-Democrat (PSD).


Răzvan Ştefănescu, în vârstă de 45 de ani, a intrat în România pe data de 17 iulie, prin Vama Nădlac, cu o maşină cu numere de înmatriculare conţinând un mesaj obscen la adresa PSD. Mesajul a devenit în scurt timp viral, iar bărbatul s-a plimbat în întreaga ţară. Timp de zece zile, bărbatul a fost oprit în trafic de patru ori de Poliţie, în judeţele Olt, Hunedoara şi Dolj. Abia ultima dată, poliţiştii l-au oprit în Capitală şi i-au reţinut plăcuţele de înmatriculare şi permisul. Motivul: românul nu avea dreptul să circule cu acele numerele preferenţiale, obţinute în Suedia, pe teritoriul României. Totuşi a fost nevoie de două săptămâni pentru ca Poliţia să stabilească acest lucru, perioadă în care oficialii de la Bucureşti au corespondat cu autorităţile suedeze.Ulterior, poliţiştii au renunţat la acuzaţii.

 
 

Şoferul cu numere M..PSD, după clasarea dosarului: Aştept scuze din partea autorităţilor


Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate cu numere M...PSD, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, după ce procurorii au clasat dosarul care-l vizează, că aşteaptă scuze din partea autorităţilor şi a anunţat că are de gând să vândă autoturismul, dacă va putea.

'„-a făcut o dreptate. Astept scuze din partea autorităţilor. Acum nu ştiu ce voi face, plec la mare deocamdată. Am de gând să vând maşina, momentan nu pot să o vând, dar, dacă o să pot, o sa cer 25.000", a declarat, Răzvan Ştefănescu, informează Mediafax.

După ce iniţial Brigada Rutieră a Capitalei a deschis dosar penal pentru fapte în cazul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate cu numere M...PSD şi i-au reţinut permisul acestuia, pe motiv că automobilul nu are drept de circulaţie în ţară cu acele plăcuţe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunţat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei, ulterior ei au propus clasarea dosarului.


 

 

Etichete: masina psd suedia