monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A fost recepţionat şi Lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda

După Lotul 4, a fost recepţionat şi Lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, iar din această seară se va putea circula pe cei 29 de kilometri, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Comisia CNAIR a recepţionat mai întâi lotul 4 al autostrăzii, tronson care face legătura între Decea şi Turda şi are o lungime de 16,3 kilometri. În condiţiile în care lotul 4 are descărcarea prin lotul 3, el nu ar fi putut fi dat circulaţiei dacă nu ar fi fost recepţionat şi acest tronson, în lungime de 12,45 kilometri, situat între Aiud şi Decea, lucru care s-a şi întâmplat tot în cursul zilei de luni.

"S-a recepţionat şi lotul 3 şi, în scurt timp, în seara asta (luni - n.r.) sperăm să dăm şi drumul la circulaţie", a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu. El a estimat că acest lucru se va întâmpla în jurul orei 20,30.


Lotul 3 al autostrăzii Sebeş - Turda, km 41+250 - km 53+700, între localităţile Aiud - Mirăslău are o lungime de 12,45 km şi a fost construit de antreprenorul Asocierea Tirrena Scavi SpA - Societa Italiana per Condotte D'Acqua SpA. Valoarea contractului aferentă lotului 3 este de 420,512 milioane de lei, fără TVA.

Lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda, km 53+700 - km 70+000, între localităţile Mirăslău - Turda are o lungime de 16,30 km şi a fost construit de Asocierea SC PORR Construct SRL - PORR Bau GmbH. Valoarea contractului pentru lotul 4 este de 470,005 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit sursei citate, autostrada Sebeş - Turda asigură o legătură între secţiunile autostrăzii existente A1 - Orăştie-Sibiu şi A3 - Gilău-Câmpia Turzii, cu o lungime totală de aproximativ 70 km, o viteză de proiectare de 120 km/h, inclusiv şapte intersecţii, patru servicii, patru zone de odihnă, un centru de întreţinere şi control, un centru de întreţinere şi monitorizare şi 66 de structuri.

Autostrada va conecta oraşele Sebeş, Alba Iulia, Teiuş, Aiud şi Turda. Valoarea totală a obiectivului "Autostrada Sebeş - Turda" este de aproape 1,95 miliarde de lei (cu TVA) şi este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 - 2020 astfel: 75% reprezintă contribuţia Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (1,215 miliarde lei), 25% contribuţia naţională, respectiv de la bugetul de stat (405,075 milioane de lei), iar restul de 329,598 milioane de lei reprezintă valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile.